



Potrivit oficialului MADR, în acest moment, plățile pentru ajutorul național tranzitoriu au ajuns la aproximativ 75%. Totuși, există în continuare fermieri care nu și-au primit banii, din cauza unor blocaje legate de sancțiuni multianuale care trebuie calculate.
„Astăzi suntem la aproximativ 75% plăți pe ajutorul național tranzitoriu. Avem anumiți fermieri încă blocați la plată pe anumite sancțiuni multianuale, care urmează a fi calculate”, a declarat Emil Dumitru, la AGRO TV, în emisiunea ”Agricultura la Raport”.
Acesta a făcut referire și la plățile pentru agricultura ecologică, unde modulul informatic a fost testat, iar autorizarea la plată a început. Cu toate acestea, secretarul de stat a semnalat și o problemă apărută în interiorul APIA, după schimbarea sistemului de contabilitate chiar în perioada plăților regulate.
„La agricultura ecologică, a fost testat modulul informatic și s-a început autorizarea, dar n-am înțeles de ce la APIA s-a luat decizia să se schimbe sistemul de contabilitate în timpul plăților regulare și au fost câteva zile de blocaj”, a precizat oficialul MADR.
Emil Dumitru a subliniat că fermierii trebuie să primească informații corecte, chiar dacă situația nu este una perfectă. Acesta a transmis că nu dorește să prezinte lucrurile într-o lumină artificial pozitivă, în condițiile în care există încă întârzieri și blocaje în procesul de plată.
„Eu nu vreau să mă uit în ochii fermierilor și să le spun că totul este roz și frumos. Trebuie să le spun adevărul”, a mai spus secretarul de stat.
Pe lângă problema plăților, APIA se află și sub presiunea termenului-limită pentru depunerea cererilor de plată aferente Campaniei 2026. Termenul final este 5 iunie, iar oficialii MADR speră ca, prin mobilizarea angajaților APIA, inclusiv prin program de lucru în weekend, campania să fie încheiată la timp.
NOTĂ Imaginile folosite au caracter ilustrativ. Unele sunt preluate de pe internet si pot sa nu se identifice cu momentul sau subiectul ori sa nu reflecte exact realitatea articolului.
ATENȚIE! Orice comentariu trebuie aprobat de un moderator, de aceea pot apărea întârzieri în publicarea lor. Ne rezervăm dreptul de a respinge sau a șterge parțial acele comentarii care nu respectă o conduită civilizată sau sunt contrare normelor legale de comunicare în spațiul public.
© AGRO TV 2026 | Toate drepturile rezervate | Este interzisă reproducerea integrală sau parțială, ori distribuirea conținutului, fără menționarea sursei.

Un comentariu
Știm ca nu e „totul roz”, dar statistic trebuie sa știm ce suma și câți fermieri mai au de primit bani.