PLANURI PENTRU JUDETUL GALATI PRIVIND RACORDAREA LA SISTEMUL CENTRALIZAT DE APA PANA IN 2023

55

Ministrul delegat pentru Fondurile Europene, Marius Nica, a declarat, miercuri, la Galaţi, la semnarea contractului de finanţare pentru “Proiectul Regional de Dezvoltare a Infrastructurii de Apă şi Apă Uzată în judeţul Galaţi, în perioada 2014-2020“, că în urma implementării cu succes a proiectului de 180 de milioane de euro, până în 2023, în mediul urban judeţul va fi alimentat la reţeaua de apă potabilă 100%, iar în mediul rural 89%.

Proiectul Regional de Dezvoltare a Infrastructurii de Apă şi Apă Uzată în judeţul Galaţi, cofinanţat din Fondul de Coeziune prin Programul Operaţional Infrastructura Mare, a fost semnat, miercuri, la Galaţi, de Adrian Gâdea, secretar de stat în Ministerul Dezvoltării, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene, şi de preşedintele CJ Galaţi, Costel Fotea.

Astfel, până la sfârşitul anului 2023, ar urma să beneficieze de reţele centralizate de furnizare a apei potabile, de staţii de tratare a apei potabile, de reţele de canalizare şi staţii de epurare a apelor uzate 22 de localităţi din judeţul Galaţi.

Este vorba despre municipiile Galaţi şi Tecuci, oraşul Bereşti, comunele Bereşti Meria, Cosmeşti, Cosmeşti Vale, Movileni, Drăgăneşti, Umbrăreşti, Barcea, Iveşti, Lieşti, Slobozia Conachi, Fundeni, Pechea, Tudor Vladimirescu, Cuza Vodă, Piscu, Smârdan, Independenţa, Braniştea şi Şendreni.

Practic vor fi construiţi/reabilitaţi 249 de km de reţele de aducţiune a apei potabile şi 535 de km de reţele de canalizare.

De asemenea, se vor amenaja trei staţii de tratare a apei potabile, dintre care una pentru tratarea apei de adâncime care alimentează municipiul Galaţi, 16 staţii de clorinare, 34 de staţii de pompare a apei potabile, două staţii de epurare a apelor uzate pentru zonele Tecuci şi Bereşti, 153 de staţii de pompare a apei uzate, dar şi două depozite temporare de nămol, rezultat în urma epurării apelor uzate.

Prezent la semnarea contractului, ministrul delegat pentru Fondurile Europene, Marius Nica, a afirmat că în urma implementării cu succes a proiectului, până în 2023, în mediul urban judeţul va fi alimentat la reţeaua de apă potabilă 100%, iar în mediul rural 89%.

“În urma implementării acestui proiect semnat astăzi, practic judeţul Galaţi, din punct de vedere al alimentării cu apă în sistem centralizat, devine unul la cheie. Adică, pe urban sută la sută va fi conectat la sistemul centralizat cu apă, iar în ceea ce priveşte zona rurală, în urma implementării proiectului va fi la 89 la sută. Diferenţa de 11 la sută fiind asigurată din investiţii complementare(…) Practic, în 2023, în condiţiile implementării cu succes a proiectului, şi este un exemplu din acest punct de vedere, sută la sută judeţul Galaţi va fi racordat la sistemul centralizat de apă şi în ceea ce priveşte colectarea apelor uzate”, a spus Marius Nica.

Proiectul are o valoare de 180 de milioane de euro dintre care 86,98% sunt bani din fonduri publice ( fondul de coeziune – 85% bugetul de stat – 13%,  bugete locale – 2%), în timp ce 13,02% reprezintă contribuţia financiară a operatorului regional SC Apă Canal Galaţi.

sursa: news.ro

Citește și

Cmentariile sunt închise