Piersicul, cât şi mutaţia sa naturală nectarinul, constituie specia pomicolă cea mai răspândită, după măr, în zonele cu climat temperat. Piersicile se pretează, pe lângă consum în stare proaspătă, la o gamă largă de produse procesate. Suprafaţa ocupată de piersic în România la începutul anului 1990 era de cca. 11.000 ha livezi, dar a scăzut dramatic ulterior. Mai jos vă prezentăm câteva recomandări, după ghidul MADR, în ceea ce privește sistemele de cultură de piersic și sisteme de întreținere a solului.
Sisteme de cultură
Pentru plantaţiile de piersic din ţara noastră se recomandă sistemul de cultură clasic cu 500 de pomi/ha (5×4 m) şi sistemul intensiv cu 1250 pomi/ha (4×2 m). În sistemul clasic nu este necesar sistemul de susţinere a pomilor, iar în sistemul intensiv poate fi necesar sau nu, în funcţie de forma de coroană ce urmează a fi realizată.
Sistemele de irigare potrivite pentru plantaţiile de piersic sunt cele prin aspersiune, microaspersiune (sub coroana pomului) şi picurare. Aspersiunea şi microaspersiunea sunt preponderente în plantaţiile cu intervalele înierbate. Irigarea prinbrazde utilizată în trecut nu se mai foloseşte din cauza consumului mare de apă.
Sistemele de aspersiune fixe, având aspersorul deasupra nivelului coroanei pomului pot fi folosite şi pentru combaterea îngheţurilor de primăvară ce survin în perioada înfloritului.
În zonele cu căderi de grindină instalarea unui sistem de protecţie antigrindină este benefică, iar în cazul formelor de conducere a pomilor în care este necesar spalier se poate realiza un sistem combinat pentru reducerea cheltuielilor deinstalare.
Solul se menţine curat pe direcţia rândului prin praşile manuale. La utilizarea mijloacelor mecanice în acest scop trebuie avută mare atenţie deoarece rănirea scoarţei trunchiului afectează puternic şi uneori iremediabil pomul (apar şi scurgeri gomoase, pe care se pot instala boli).
Utilizarea erbicidelor în primii 2-3 ani trebuie evitată dacă este posibil, iar dacă nu, folosită cu mare precauţie, preferând erbicidele de contact în locul celor sistemice, mai ales când în plantaţie apar şi drajoni sau bate vântul.
Sisteme de întreținere a solului
Potrivit ghidului MADR, în aproape toate plantaţiile moderne, asigurate cu posibilităţi de irigare sau fertirigare este omniprezentă înierbarea intervalelor dintre rânduri. Adepţii ogorului negru au „pierdut terenul”, deoarece sistemul radicular al pomului este capabil să asigure recolte mari în sistemul înierbat (de multe ori calitativ superior) alături de protejarea mai bună a structurii solului, dacă se asigură hrana şi apa la nivelul necesar.
Tocarea ierbii de 3-4 ori în cursul perioadei de vegetaţie asigură cantităţi importante de materie organică pentru sol care cumulate în timp au acelaşi efect cu introducerea în livadă la un interval de 3-4 ani a unei cantităţi de 40-60 t de gunoi degrajd.
Aplicarea erbicidelor în mod corespunzător elimină eficient buruienile de pe rândurile de pomi, iar utilizarea în dozele recomandate a unor erbicide care se autodegradează după realizarea efectului asupra buruienilor, contribuie la protejarea mediului. Este greu de conceput că pomicultorul modern se va întoarce la sapă pentru menţinerea rândurilor de pomi curate de buruieni, mai ales că forţa de muncă dispusă să facă acest lucru este tot mai scumpă şi rară. Chiar şi în culturile organice se vor găsi alte metode.
