Petre Daea la Ziua Porumbului: Nu am făcut atât de mult cât ne-am dorit dar nici atât de puțin cât ar fi dorit alții

«Ziua Porumbului», eveniment ajuns la ediția cu numărul 13, s-a desfășurat joi, 8 septembrie a.c., în satul Orezu, Ialomița. Târgul, organizat de Asociația Producătorilor de Porumb din România și firma Elsit a devenit unul dintre cele mai prestigioase evenimente agricole din România.

Invitat special a fost Petre Daea, ministrul Agriculturii, care a inspectat culturile de porumb din zonă și a discutat cu fermierii ialomițeni.

„Anul acesta este un an greu, cu dificultăți majore pentru fermieri, dar un an potrivit pentru cercetare. Am avut condiții vitrege care ne îndeamnă sa cautam soluțiile pentru a le atenua (n.r. condițiile vitrege).(…) Uneori, te gândești ce se mai poate face din punct de vedere tehnic pentru a realiza la timp lucrările agricole(…). Primul obiectiv pe care îl urmărește ministrul Petre Daea este acela de a repune în stare de funcționare sistemele de irigații. Există în Ministerul Agriculturii, în Monitorul Oficial, acel proiect stabilit prin forța legii și votul Parlamentului, de a realiza până în 2027, 2 milioane hectare teren irigabil punându-se la dispoziție 1,5 miliarde euro (…). În fiecare zi de luni la Ministerul Agriculturii sunt două echipe de lucru, una condusă de mine, cealalată de Ministrul Boloș, pentru a putea face programme și accesa fonduri suplimentare de la UE ,pentru a crea un sistem viabil de irigații. A treia măsură este Programul de combatere a grindinei și stimulare a precipitațiilor”, a declarat Petre Daea.

Anul trecut, România a avut o producție de porumb de 14,4 milioane tone, iar în 2020, 10 milioane de tone. Pentru acest an, estimările, se ridică la circa 8 milioane de tone la porumb, potrivit jucătorilor din piață.

„Nu am făcut atât de mult cât ne-am dorit dar nici atât de puțin cât ar fi dorit alții. România are la ora actuală întreaga cantitatea de grâu necesară consumului intern dar și disponibilități pentru export”, a spus Ministrul Agriculturii.

Cel mai afectat de secetă, în acest an, este porumbul ” dar cu toate acestea vom avea suficient pentru nevoile proprii „, a spus Daea. „Producția care va fi exportată, din nefericire, va fi mai mică, dar în orice caz putem să facem față nevoilor țării și să avem cantități disponibile pentru export”, a mai spus Petre Daea.

Potrivit ministrului Agriculturii, floarea soarelui este suficientă pentru procesare și vom avea volume disponibile și pentru export.

Producția totală de cereale a fost de 27,1 milioane tone în 2021, comparativ cu 18,1 milioane tone, în 2020.

Imaginile folosite sunt pur ilustrative. Unele sunt preluate de pe internet si pot sa nu se identifice cu momentul sau subiectul ori sa nu reflecte exact realitatea articolului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole