Petre Daea, atac la Oros: ”Nu se face in agricultura ceea ce trebuie!”

petre daea

Petre Daea, fostul Ministru al Agriculturii, îl acuză pe actualul ministru Adrian Oros că a intrerupt programul pentru reabilitarea infrastructurii de irigații. În contextul unuia dintre cei mai secetoși ani, peste jumătate din culturile din România sunt compromise.

Supărările fostului șef de la MADR nu se opresc aici. Partidul din care face parte acesta a depus, zilele trecute, la Senat, moțiunea simplă împotriva ministrului Agriculturii, Adrian Oros intitulată ”Lenea, minciuna şi incompetenţa ministrului Oros”. Fostul ministru al Agriculturii a afirmat că este nemulțumit de faptul că de la instalarea cabinetului Orban nimeni nu îi mai răspunde la telefon în minister.

Așadar, Petre Daea a fost invitat în emisiunea ”Agricultura la Raport” pentru a vorbi despre nemulțumirile pe care le are legate de actuala guvernare dar și despre ce măsuri ar întreprinde el în contextul crizei actuale.

”Se puteau face atâtea, chiar și pe timpul acesta de secetă, dar altele au fost preocupările, din păcate. Nu se face în agricultură ceea ce trebuie! Aveam șantierele deschise în sistemele de irigații, trebuiau continuate lucrările. În șantierele deschise s-a lucrat pentru că nu le permitea contractul să întrerupă lucrarea. Din nefericire, inclusiv prin politica bugetară pentru că au așezat în buget sume mai mici decât o reclamă executarea acestui obiectiv de investiții.

Până în 2023, programul de reabilitare a sistemului de irigații și extinderea lui până la trei milioane de hectare trebuia încheiat. De ce se opresc astfel de investiții când noi suntem sub presiunea timpului? Aceste investiții trebuie să continuie indiferent de cine vine la conducerea ministerului, indiferent de cum îl cheamă, a primit o misiune, e o răspundere ministerială”, a spus pentru Agro TV, Petre Daea.

De asemenea, fostul șef de la MADR a ținut să precizeze că el nu face acuzații subiective, ci își dorește ca proiectele de dezvoltare a țării la care a lucrat pe timpul guvernării sale să fie duse la bun sfârșit.

”Nu acuz pe nimeni. Dorința mea de agronom este să se continuie în țară ce trebuie pentru a avea ceea ce este necesar. Trebuie să avem hrană iar fermierii să aibă rezultate, nu să câștige ani de zile și într-un an să piardă tot. Un an pierdut în agricultură se vindecă în trei ani. Este inadmisibil ca la această oră să nu știi ce s-a întâmplat în România iar această cunoaștere era posibilă  dacă comisiile desemnate să depisteze zonele calamitate, aveau instrumentele necesare. Cum este posibil să lași un ordin care nu are etape de punere în aplicare a metodologiei ca atare?”, a mai adăugat supărat fostul ministru al Agriculturii pentru Agro TV.

Redactor: Cristina Ciobanu

Views: 0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

  ARTICOLE RECENTE   

PUBLICITATE

© AGRO TV 2024 | Toate drepturile rezervate | Este interzisă reproducerea integrală sau parțială, ori distribuirea conținutului, fără menționarea sursei.

Hide picture