Pesta porcină a înlocuit Ignatul! Oamenii sunt disperați

porci

Pesta porcină africană face ravagii prin gospodării, chiar cu puțin înainte de mult așteptatul Ignat, iar vestea proastă este că nici pe despăgubiri nu pot miza prea tare.

Se apropie Sărbătorile de iarnă, iar satul Buza Cătun din comuna Chiochiş, unde majoritatea locuitorilor se ocupă cu creşterea porcilor, a devenit localitatea din judeţul Bistriţa-Năsăud cea mai afectată de virusul pestei porcine africane (PPA), în ultimele două săptămâni fiind identificate cinci focare în gospodării, informează AGERPRES.

Primul focar a fost declarat în data de 26 noiembrie, urmat de un al doilea, în 3 decembrie. Miercuri, 8 decembrie, Instituţia Prefectului Bistriţa-Năsăud a anunțat că virusul PPA a fost confirmat în alte trei exploataţii.

În urmă cu o lună, mai existau trei focare active de PPA în judeţ, toate în satul Beudiu, comuna Nuşeni, conform unui comunicat de presă transmis de Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Bistriţa-Năsăud.

Între timp, însă, astfel de cazuri au fost raportate şi în localităţile Buza Cătun, Jimbor (comuna Chiochiş), Delureni (comuna Urmeniş) şi Viţa (comuna Nuşeni), adică exact comunele cu cei mai mulţi crescători de porci.

În cele trei gospodării din Buza Cătun unde a fost descoperit cel mai recent virusul PPA şi care sunt foarte apropiate, erau crescuţi în total 55 de porci, dintre care şase au murit.

Din păcate, însă, bieții oameni nici de despăgubiri nu vor avea parte, directorul adjunct al DSVSA Bistriţa-Năsăud, Anton Varga, a declarând că doar proprietarii din ultimele trei focare de PPA sunt eligibili pentru despăgubiri, lucru care nu este valabil și în cazul primelor două focare.

„Cei din prima etapă, din păcate nu (nu sunt eligibili pentru despăgubiri – n.red.), pentru că au deficienţe pe linia identificării şi a mişcării animalelor. Cei din etapa a doua, adică cele trei focare declarate azi (miercuri – n.red.), în principiu da, sunt eligibili, nu cred că o să fie impedimente. Este o comisie care se întruneşte şi care face şi evaluarea, dar, din informaţiile pe care le avem şi din concluziile pe care noi le-am tras, sunt eligibili la despăgubire”, a declarat Varga pentru AGERPRES.

Primele focare de PPA la porci domestici au apărut, în judeţul Bistriţa-Năsăud, la sfârşitul lunii noiembrie a anului trecut, pe raza oraşului-staţiune Sângeorz-Băi.

Picture of Ciprian Voinea
Ciprian Voinea

 NOTĂ  Imaginile folosite au caracter ilustrativ. Unele sunt preluate de pe internet si pot sa nu se identifice cu momentul sau subiectul ori sa nu reflecte exact realitatea articolului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

 ATENȚIE!  orice comentariu trebuie aprobat de un moderator, de aceea pot apărea întârzieri în publicarea lor. Ne rezervăm dreptul de a respinge sau a șterge parțial acele comentarii care nu respectă o conduită civilizată sau sunt contrare normelor legale de comunicare în spațiul public.

  CELE MAI COMENTATE ARTICOLE  

PUBLICITATE

© AGRO TV 2025 | Toate drepturile rezervate | Este interzisă reproducerea integrală sau parțială, ori distribuirea conținutului, fără menționarea sursei.

Hide picture