25 iunie 2021 - 00:33

Pescarii tulceni ne dau vești rele – masa de Florii mai saracă anul acesta

Pe fondul temperaturilor scăzute care nu favorizează migrația scrumbiei pe fluviul Dunărea, pescarii tulceni de pe brațul Sfântul Gheorghe au recunoscut că, în primele două zile de pescuit, au prins foarte puține exemplare din această specie endemică.

În context, potrivit precizărilor preşedintelui Federaţiei Organizaţiilor Pescarilor din Delta Dunării (FOPDD), Lucian Sanda, a declarat pentru Agerpres că începutul sezonului de pescuit la scrumbie nu este promiţător.

„Nu sunt semne că ar fi foarte multă producţie anul acesta, dar zicem că este frig deocamdată şi aşteptăm să vină căldura. La Murighiol, Dunavăţu, pescarii au prins vreo 30 de bucăţi pe zi, adică vreo zece kilograme”, a menționat șeful FOPDD.

El a adăugat că, în 2020, cantităţile de scrumbie capturate de pescari erau mult mai mari şi a menţionat că o scădere a capturilor ar putea fi cauzată şi de lipsa lucrărilor de decolmatare.

„Scrumbia s-ar putea să o ia din mare pe Bîstroe, că e mai adânc acolo”, a continuat Sanda.

Joi, 15 aprilie 2021, pescuitul la scrumbie avea să fie reluat în Delta Dunării, după ce a fost suspendat de la începutul săptămânii trecute, conform Ordinului de prohibiţie generală a pescuitului în România adoptat de Ministerul Mediului şi cel al Agriculturii.

Prohibiţia pescuitului la scrumbie în România se desfăşoară pe sectoare ale Dunării, astfel încât începând de joi capturarea exemplarelor acestei specii este interzisă până pe data de 23 aprilie pe segmentul de la Ceatal Chilia până la Vadul Oii.

Totodată, în perioada 19 aprilie-3 mai, pescuitul scrumbiei va fi interzis de la Vadul Oii până la Chiciu, iar în intervalul 29 aprilie-13 mai, capturarea speciei va fi prohibită pe Dunăre şi braţele fluviului, de la Chiciu până la barajul Porţile de Fier II.

Una dintre cele mai importante specii pentru pescuitul comercial din Delta Dunării, scrumbia de Dunăre migrează pe fluviu în perioada de reproducere, aceasta fiind influenţată în mod decisiv de temperatura apei, potrivit specialiştilor Institutului Naţional Delta Dunării.

În perioada aceasta este una dintre cele mai căutate specii de peşte, în mod tradiţional de Florii fiind mâncate preparate din scrumbie.