Deși toată lumea stă acum cu ochii pe dezastrele din Grecia și Turcia, situaţia meteorologică din prezent şi prognozele pentru perioada următoare arată că pericolul incendiilor forestiere pândește și în România.
Din acest motiv, ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Tanczos Barna, a solicitat autorităţilor responsabile să adopte măsuri ferme pentru prevenirea incendiilor forestiere şi pentru pregătirea tehnică, în cazul în care intensitatea acestui fenomen va creşte, se arată într-un comunicat postat pe pagina de Facebook a ministerului.
Chiar dacă România se află pe lista statelor cu risc scăzut de producere a incendiilor de pădure potrivit EFFIS – European Forest Fire Information System solicitarea a fost făcută având în vedere situaţia meteorologică din prezent şi prognozele pentru perioada următoare.
„Cu toate că suntem într-o regiune cu risc scăzut de incendii forestiere, tendinţa pe care am văzut-o în ultimii ani este îngrijorătoare. Anul trecut, de exemplu, am avut 627 de incendii forestiere, Mult peste media ultimilor 30 de ani. Chiar dacă vorbim despre 512 hectare afectare, adică 0,08% din totalul de 6,592 milioane de hectare de fond forestier câte are România, tendinţa de creştere e una clară şi direct proporţională cu efectele schimbărilor climatice. Însă pagubele nu se traduc numai în hectare de pădure. Incendiile degajă cantităţi mari de CO2 în atmosferă, iar norii de fum afectează calitatea aerului pentru comunităţile din zonă. În plus, multe dintre aceste incendii se produc în arii protejate – în situri Natura 2000 sau în parcuri naţionale şi naturale – unde ele pot afecta habitate şi ecosisteme întregi. Iar pagubele produse mediului se traduc, în final, în costuri financiare şi de sănătate pentru fiecare dintre noi şi mai ales pentru generaţiile tinere”, a explicat ministrul Tanczos Barna.
Datele furnizate de Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor (MMAP) arată că, din totalul de 627 de incendii de pădure în 2020, 487 s-au produs din cauza incendierilor intenţionate de pajişti, păşuni sau mirişti, înainte de intrarea în vegetaţie sau la ieşirea din vegetaţie, în zilele fără precipitaţii. Aceste arderi sunt scăpate de sub control din cauza intensificărilor locale de vânt, iar autorii incendierilor,de cele mai multe ori, rămân neidentificaţi.
Din acest motiv, ministrul le-a solicitat, luni, responsabililor din MMAP, din Regia Naţională a Pădurilor – Romsilva şi din ocoalele silvice private să intensifice activitatea de patrulare în fondul forestier, pentru identificarea unor eventuale focare sau surse de foc. Totodată, responsabilii trebuie să se asigure că fiecare ocol silvic dispune de echipamente şi material pentru intervenţii în cazuri de urgenţă.
De asemenea, solicitarea va fi transmisă, prin intermediul prefecturilor. tuturor responsabililor locali din teritoriu.
„Le-am cerut tuturor oamenilor noştri din teren – personal silvic de la Romsilva sau de la ocoalele private, rangerii din administraţiile parcurilor, inspectorii din Garda Forestieră – toţi trebuie să fie atenţi în această perioadă, mai ales în privinţa incendierilor intenţionate de pajişti sau mirişti, care sunt şi ilegale. În acelaşi timp, facem apel la populaţie să acţioneze cu responsabilitate şi să evite orice activitate cu foc deschis în sau lângă pădure şi să raporteze la 112 orice foc deschis surprins în fondul forestier”, a precizat Barna Tanczos.