După un mai bogat în pierderi decât în recolte, agricultorii se văd nevoiți să ia măsuri extreme și în privința angajaților. Muncile pe câmp sunt aproape încheiate așa că fermierii anunță că vor renunța la o parte dintre angajați. Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Buzău deja a primit notificări din domeniul agricol și, spune directorul instituției, este pentru prima dată în ultimii patru ani când vor fi șomeri din agricultură. Fenomenul ar avea și o soluție. Valeriu Alecu, unul dintre cei mai cunoscuți agricultori din Buzău, membru al Clubului Fermierilor, a explicat că un ajutor pentru acești angajați care ar urma să stea 3-4 luni fără nicio sursă de venit ar fi acordarea șomajului tehnic. Astfel, statul ar asigura 75% din salariu, iar fermierii restul astfel încât, în final angajatul să primească întregul salariu minim pe economie.
Sectorul agricol a fost greu încercat anul acesta. Seceta a dat mare bătaie de cap fermierilor. Producțiile au fost mici, iar cheltuielile au crescut considerabil. Așa s-a ajuns ca în această toamnă salavarea multor agricultori să fie subvențiile și banii veniți din despăgubirile alocate ca urmare a secetei.
”Au fost fermieri care au pierdut totul, dar au fost și ferme care au supraviețuit. Cunosc cazuri pentru care singura sursă de venit o reprezintă subvențiile și despăgubirile după secetă”, spune Alecu Valeriu, fermieri din Buzău.
Ajunși la sapă de lemn, fermierii renunță la angajații pe care îi au, lăsându-i șomeri acum, în prag de iarnă, când și activitățile pe câmp sunt aproape inexistente.
”Din păcate sunt foarte multe societăți din agricultură care din cauza producțiilor slabe nu mai au resursa financiară să-și plătească angajații și pe perioada de iarnă și, probabil, multe dintre ele își vor trimite oamenii pentru o perioadă de trei patru luni în șomaj”, a spus Alecu.
Ca acest lucru să nu se întâmple ar fi o singură soluție: acordarea șomajului tehnic și în agricultură pe perioada iernii.
”Noi, Clubul fermierilor, am făcut apel la Ministerul Agriculturii ca pe perioadă de iarnă, având în vedere că marea parte a societăților, în special din SE României, au avut pierderi din cauza secetei, să insitituie o formă de ajutor de șomaj tehnic, astfel încât oamenii să beneficieze de 75% din salariul lor tarifar pe ajutor de șomaj, iar diferența de până la 100% să o plătească societățile. Ministerul Agriculturii a rămas să analizeze dar se pare că nu au resursa necesară, deși mai mult trebuia să se implice Ministerul Muncii. De la Ministerul Muncii nu am primit niciun răspuns. Șomajul tehnic ar însemna un ajutor real pentru angajații de la fermele respective, pentru că în felul acesta și-ar putea realiza sursa minimă de venit, iar societățile și-ar păstra forța de muncă pregătită pentru primăvară”, a explicat fermierul din Buzău.
Alecu a arătat și formula sa de succes cu care va reuși ca în această iarnă să-și mențină toți cei 25 de angajați, să nu ajungă șomeri, așa cum a făcut-o și până acum, chiar dacă pe timpul iernii nu prea vin la muncă.
”Eu am făcut producții bune la culturile de toamnă și primăvară. Cultura de porumb am avut-o asigurată la secetă și am recuperat mare parte din pierdere din asigurări. Am depus dosare pe Submăsura 17.1 astfel încât 70% din primele din asigurare le-am recuperat. Am obținut venituri să pot să continui activitatea fără probleme și să mențin și angajații. Asta ține de management și alte avantajele pe care le au, în special fermele mari, și pe care , din păcate, nu le poți găsi la fermele mai mici”, a explicat Alecu.