Pe litoral, ANSVSA a dat din nou amenzi de sute de mii de lei

Seria controalelor în unităţile amplasate în cele 7 zone de interes turistic – Năvodari, Mamaia Nord, Mamaia Centru, Mamaia Sud, Eforie, Costineşti şi Mangalia – a continuat şi în săptămâna 19.08.2019 – 25.08.2019.

Astfel, medicii veterinari oficiali care activează în cadrul Comandamentului Sezon Estival 2019, au verificat 215 unități,  respectiv: 146 unități de alimentație publică, 7 pizzerii, o cantină, 11 laboratoare cofetărie patiserie, 2 patiserii, 45 de magazine alimentare, un supermarket și o tonetă de înghețată.

În urma acestor controale s-au constatat deficiențe cu privire la:

  • comercializarea directă către consumatorul final a produselor alimentare în spații neaprobate sanitar veterinar;
  • ambalarea şi etichetarea necorespunzătoare a produselor alimentare, în vederea depozitării şi valorificării, precum şi comercializarea acestora neetichetate potrivit legislaţiei în vigoare;
  • condiții necorespunzătoare de igienă în spațiile de producție;
  • depozitarea necorespunzătoare a produselor alimentare;
  • nemenținerea 48 de ore a probelor de preparate culinare;
  • folosirea ambalajelor, ustensilelor, recipientelor şi utilajelor în stare insalubră.

 

Pentru abaterile de la legislaţia sanitară veterinară şi pentru siguranţa alimentelor, 24 de unități, respectiv  9 restaurante, 4 unități tip fast – food, 3 unități tip bufet, 2 magazine alimentare, un bar, 2 pizzerii, 2 snack baruri și un laborator cofetărie patiserie, au fost sancţionate contravenţional, cu amenzi în valoare de 225.000 de lei.

În perioada mai sus menționată, au fost confiscate şi retrase de la vânzare 151 de kg de produse alimentare improprii consumului uman, produse care au fost dirijate către o unitate de neutralizare.

Totodată, au fost emise o ordonanță de interzicere a activității pentru o unitate tip bufet și o ordonanță de suspendare temporară a activității pentru o unitate de tip fast food.

A.N.S.V.S.A., prin intermediul D.S.V.S.A. Constanţa, pune la dispoziţia celor interesaţi numărul de telefon al Comandamentului Sezon Estival: 0786 577 007, unde se pot face sesizări, sau se pot obţine informaţii referitoare la diferite aspecte din domeniul siguranţei alimentelor. Acest număr va funcţiona în paralel cu numărul Call – Center-ului A.N.S.V.S.A.: 0800.826.787, apelabil gratuit, din orice reţea de telefonie.

Unităţile aflate pe Litoralul românesc sunt supravegheate şi verificate permanent de medicii veterinari oficiali din cadrul Comandamentului Sezon Estival 2019.

Citește și

Comentariile sunt închise