Pășunile comunale, DOAR pentru crescătorii de animale! Noua LEGE

pajisti comunale pasuni

Senatul României a votat recent o lege prin care dreptul de a închiria/concesiona pășuni comunale le revine doar crescătorilor de animale. Propunerea a fost trimisă astfel la Camera Deputaților, for decizional, și urmează să fie dezbătută și votată de deputați.

Potrivit președintelui Comisiei de Agricultură din Senat, George Scarlat, potrivit formei în care legea a fost votată în Senat, utilizarea pajiștilor aflate în domeniul public al comunelor, orașelor, municipiilor se va putea face numai de către crescătorii de animale, persoane fizice sau juridice care au animale înscrise în Registrul Naţional al Exploatațiilor (RNE) și/sau in Sistemul de identificare și înregistrare a ecvideelor (SIIE).

În emisiunea ”Agricultura la Raport”, George Scarlat a venit cu mai multe explicații privind noua lege.

”Eu am militat întotdeauna ca acesta suprafețe de pajiști și pășuni comunale să fie utilizate doar de crescătorii de animale. În ultimii ani, aceste suprafețe au ajuns să fie exploatate de către societăți comerciale care au obiect de activitate vânzarea de nutreț, iar posibilitatea de a beneficia de aceste subvenții pe pajiști, 245-250 euro/hectar, înseamnă o sumă importantă.

Această subvenție pe suprafață, pe pășuni, în mod normal trebuie utilizată pentru întreținerea, îmbunătățirea calității solului, astfel încât beneficiarii să le utilizeze în mod rațional și să aibă uzufructul după întreținerea acestor suprafețe. Dacă legea va rămâne în această formă, începând cu 1 ianuarie 2023, cererile la APIA vor fi depuse doar de către crescătorii de animale, doar ei vor avea dreptul la concesiune minim 7 ani, maxim 10 ani, pentru suprafețele de pajiști. Iar cei care sunt proprietari de pajiști vor fi singurii care nu vor fi nevoiți să facă încărcătura minimă de 0,3 UVM/hectar, ci vor trebui să întrețină terenul printr-o minimă cosire, pentru a obține sprijinul de la APIA”, a precizat George Scarlat pentru AGRO TV.

Picture of Florentin Iuga
Florentin Iuga

 NOTĂ  Imaginile folosite au caracter ilustrativ. Unele sunt preluate de pe internet si pot sa nu se identifice cu momentul sau subiectul ori sa nu reflecte exact realitatea articolului.

2 comentarii

  1. Am 1,5 ha pasune extravilan lipit de ultima casa din sat nu am animale nu a fost incris la Apia, cum pot sa schimb categoria de folosinta in arabil pentru a construi o casa?

  2. Avem in comuna 630 hectar pasune (pajiste) Primarul nu vor sa libereaza pajiste comunale,pentru bovine .
    Animale avem putine in comuna.
    Pasune sant árat sí semanat cu greu sí cu orz de toamna. Noi pentru 64 de bovine nam primit nici un ar de pasune.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

 ATENȚIE!   Orice comentariu trebuie aprobat de un moderator, de aceea pot apărea întârzieri în publicarea lor. Ne rezervăm dreptul de a respinge sau a șterge parțial acele comentarii care nu respectă o conduită civilizată sau sunt contrare normelor legale de comunicare în spațiul public.

Cele mai citite în ultimele zile

PUBLICITATE

reclama CLAAS

alcedo

naturevo copfort

reclama Agricover

reclama adama

reclama gratarescu

reclama lidea

reclama sixt

reclama timac agro

reclama natur grup

reclama aisr

reclama Deltateh

reclama corteva

reclama nhr agro partners

reclama fmc

reclama prima sementi

reclama sixt

reclama sumi agro

produse MARCOSER

reclama verdon

reclama carmeuse

reclama syngenta

logo AGROPRESS

© AGRO TV 2026 | Toate drepturile rezervate | Este interzisă reproducerea integrală sau parțială, ori distribuirea conținutului, fără menționarea sursei.