PARLAMENTUL EUROPEAN A VOTAT PENTRU INTERZICEREA PESCUITULUI ELECTRIC

Deputații europeni au votat cu privire la noile măsuri care afectează pescuitul în Uniunea Europeană, inclusiv interzicerea totală a utilizării curentului electric  pentru pescuit. Amendamentul a fost adoptat cu 402 de voturi pentru, 232 împotrivă şi 40 de abțineri.

Tehnica controversată de pescuit electric este interzisă în mare parte din lume, dar a fost parțial autorizată de UE și apărată ca fiind “ecologică” de Comisia Europeană și de unii cercetători. De exemplu, guvernul olandez a promovat utilizarea sa, împreună cu pescarii din țară care susțin că traulerele care o folosesc consumă mai puțin combustibil, prind mai puțini pești nevizaţi și provoacă mai puține daune marine.

Metoda pescuitului electric a fost interzisă de UE în 1998, dar în ultimul deceniu au fost acordate o serie de derogări pentru Marea Nordului. Agenții de promovare a mediului și grupurile care reprezintă flote de pescuit mici, au solicitat interzicerea totală a modului de pescuit electric.

Noua lege în domeniul pescuitului se referă, de asemenea, la locul și momentul când peștele poate fi capturat, actualizând și combinând mai mult de 30 de reglementări. Aceasta prevede măsuri comune privind uneltele de pescuit, metodele și dimensiunea minimă a peștilor care pot fi capturaţi, pe lângă oprirea sau restricționarea pescuitului în anumite zone sau în anumite perioade. De asemenea, normele prevăd adaptarea acestor măsuri la necesitățile regionale ale fiecărui bazin maritim, potrivit Parlamentului European.

sursa: infopescar.tv

Picture of Florentin Iuga
Florentin Iuga

 NOTĂ  Imaginile folosite au caracter ilustrativ. Unele sunt preluate de pe internet si pot sa nu se identifice cu momentul sau subiectul ori sa nu reflecte exact realitatea articolului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

 ATENȚIE!   Orice comentariu trebuie aprobat de un moderator, de aceea pot apărea întârzieri în publicarea lor. Ne rezervăm dreptul de a respinge sau a șterge parțial acele comentarii care nu respectă o conduită civilizată sau sunt contrare normelor legale de comunicare în spațiul public.

Cele mai citite în ultimele zile

PUBLICITATE

reclama CLAAS

alcedo

naturevo copfort

reclama Agricover

reclama adama

reclama gratarescu

reclama lidea

reclama sixt

reclama timac agro

reclama natur grup

reclama aisr

reclama Deltateh

reclama corteva

reclama nhr agro partners

reclama fmc

reclama prima sementi

reclama sixt

reclama sumi agro

produse MARCOSER

reclama verdon

reclama carmeuse

reclama syngenta

logo AGROPRESS

© AGRO TV 2026 | Toate drepturile rezervate | Este interzisă reproducerea integrală sau parțială, ori distribuirea conținutului, fără menționarea sursei.