Pare greu dar se pot scoate milioane de lei din afaceri cu lana de oaie

lâna

V-am prezentat în repetate rânduri nemulțumirile ciobanilor români legate de valorificarea lânii de oaie. Mulți dintre aceștia consideră afacerea cu lână este una nerentabilă, spunând că tunsul costă mai mult decât lâna. Cu toate acestea, realitatea din centrele de colectare arată că se pot face profituri însemnate din valorificarea lânii. În județul Sibiu, acest business este evaluat la peste 28 de milioane de lei pe an, scrie publicația Turnul Sfatului.

Cele 14 societăți și o înteprindere individuală fac afaceri de peste 6 milioane de euro în fiecare an din valorificarea lânii. Spre exemplu, un astfel de centru de colectare, condus de un cetățean turc, a dezvoltat afaceri de 4,2 milioane de lei în 2018.

”Ciobanii primesc minim 3 lei pe kilogramul de lână. Dar dacă ai subvenție pentru oaie, e și normal că nu te interesează lâna. Până acum am avut obiect de activitate doar colectarea și vinderea lânii, dar acum încep să mai fac și altceva. Ne pregătim să facem activități de logistică, să transportăm oi în străinătate, pentru că doar cu centrul de colectare lucrurile nu funcționează. Trebuie să fac și altceva, dacă vreau să rămân în picioare”, a precizat Erdogan Ergun Akavci.

De cealaltă parte, ciobanii susțin că plătesc între 4 și 5 lei pe tunsul unei oi, însă lâna obținută este vândută cu doar 3 lei. Cei care aleg totuși să valorifice lâna, o dau spre centrele de colectare. Acestea se plâng, la rândul lor, că lâna trebuie exportată, pentru că nu mai există nicio fabrică în România care să o prelucreze, iar la export concurează cu țări mult mai puternice din acest punct de vedere.

Potrivit datelor, România are în acest moment în jur de 13,7 milioane de oi. Astfel, cantitatea de carne produsă de țara noastră se ridică la aproximativ 4 milioane de tone, iar cantitatea de lână produsă este de 23.000 de tone. 

Picture of Florentin Iuga
Florentin Iuga

 NOTĂ  Imaginile folosite au caracter ilustrativ. Unele sunt preluate de pe internet si pot sa nu se identifice cu momentul sau subiectul ori sa nu reflecte exact realitatea articolului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

 ATENȚIE!   Orice comentariu trebuie aprobat de un moderator, de aceea pot apărea întârzieri în publicarea lor. Ne rezervăm dreptul de a respinge sau a șterge parțial acele comentarii care nu respectă o conduită civilizată sau sunt contrare normelor legale de comunicare în spațiul public.

Cele mai citite în ultimele zile

PUBLICITATE

reclama CLAAS

alcedo

naturevo copfort

reclama Agricover

reclama adama

reclama gratarescu

reclama lidea

reclama sixt

reclama timac agro

reclama natur grup

reclama aisr

reclama Deltateh

reclama corteva

reclama nhr agro partners

reclama fmc

reclama prima sementi

reclama sixt

reclama sumi agro

produse MARCOSER

reclama verdon

reclama carmeuse

reclama syngenta

logo AGROPRESS

© AGRO TV 2026 | Toate drepturile rezervate | Este interzisă reproducerea integrală sau parțială, ori distribuirea conținutului, fără menționarea sursei.