Pamantul romanesc inca se vinde bine strainilor!

Tranzacție în plină epidemie de coronavirus pentru terenurile din România! Danezii de la FirstFarms, cu o serie de investiții în agricultura românească, au semnat un acord condiționat pentru a prelua terenurile din România ale companiei daneze AIC, deținute prin intermediul firmei AISM, tranzacție care va fi parafată prin cedarea către vânzători a unui pachet de acțiuni în FirstFarms, scrie profit.ro.
 
În luna ianuarie, FirstFarms a semnat o scrisoare de intenție privind preluarea AIC, ale cărei principale active sunt în România. Acordul semnat acum se referă însă doar la preluarea firmei din România. Compania agricolă AIC, tot din Danemarca, deține în România, printr-o subsdiară din Satu Mare, denumită AISM, cu 2.430 hectare de teren agricol, un siloz cu o capacitate de 6.000 de tone, o fabrică, un depozit de furaje și facilități pentru birouri.
 
FirstFarms este o o companie daneză care investește în agricultură și teren în Europa de Est. Compania este activă în Slovacia, Ungaria, Republica Cehă și România. Potrivit acordului între cele două părți, proprietarii AIC vor primi aproape 1,2 milioane de acțiuni nou emise la FirstFarms. În acest sens, danezii vor opera o majorare de capital. Proprietarii AIC ar urma să dețină, după finalizarea tranzacției, o participație de 16,5% la FirstFarms. Încheierea tranzacție este așteptată cel târziu în trimestrul al doilea.
 
„Este, în primul rând, o investiție în teren și capacitate de stocare. Prețurile la terenuri în Europa de Est sunt în creștere, iar prin această achiziție investim în teren și depozite de foarte bună calitate, cu o serie de potențiale utilizări. Achiziția oferă oportunități de optimizare a operațiunilor și de utilizare mai bună a capacităților noastre în România. În plus, prin intrarea vânzătorului în cercul acționarilor, câștigăm acces la cunoștințe importante și experiență, pe care le vom folosi pentru a crea valoare la nivelul întregii companii”, afirmă Anders H. Nørgaard, CEO FirstFarms, citat de profit.ro
 
FirstFarm este listată pe NASDAQ Copenhaga din 2006. Potrivit raportului trimestrial, FirstFarms a avut, în primele 9 luni din 2019, investiții în terenuri, clădiri și echipamente de 23,87 milioane de coroane daneze (3,2 milioane de euro) pe piața românească. Conform raportului financiar aferent anului 2018, compania exploata, la acel moment, 8.200 de hectare de teren în vestul României (4.400 de hectare) și în estul țării (3.800 de hectare), dintre care circa 5.600 hectare erau proprietatea companiei, iar 2.700 hectare, teren închiriat.
Picture of Florentin Iuga
Florentin Iuga

 NOTĂ  Imaginile folosite au caracter ilustrativ. Unele sunt preluate de pe internet si pot sa nu se identifice cu momentul sau subiectul ori sa nu reflecte exact realitatea articolului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

 ATENȚIE!   Orice comentariu trebuie aprobat de un moderator, de aceea pot apărea întârzieri în publicarea lor. Ne rezervăm dreptul de a respinge sau a șterge parțial acele comentarii care nu respectă o conduită civilizată sau sunt contrare normelor legale de comunicare în spațiul public.

Cele mai citite în ultimele zile

PUBLICITATE

reclama CLAAS

alcedo

naturevo copfort

reclama Agricover

reclama adama

reclama gratarescu

reclama lidea

reclama sixt

reclama timac agro

reclama natur grup

reclama aisr

reclama Deltateh

reclama corteva

reclama nhr agro partners

reclama fmc

reclama prima sementi

reclama sixt

reclama sumi agro

produse MARCOSER

reclama verdon

reclama carmeuse

reclama syngenta

logo AGROPRESS

© AGRO TV 2026 | Toate drepturile rezervate | Este interzisă reproducerea integrală sau parțială, ori distribuirea conținutului, fără menționarea sursei.