20 aprilie 2021 - 16:55

PAGUBE MAJORE! O furtuna puternica a DISTRUS culturile agricole si depozitele fermierilor

O furtună puternică cu vânturi liniare și diferite cantități de apă însoțite de grindină, fenomen numit și derecho, a provocat daune majore atât pe câmpurile fermierilor, cât și la depozitele gigantice ale acestora cu porumb și soia. Fenomenul dezastruos a avut loc în Iowa, unul dintre statele SUA, situat în partea centrală de Vest. Vânturile puternice au avut o viteză de până la 160 de kilometri pe oră și au dus la pierderi considerabile pentru mulți fermieri, dar și pentru casele familiilor din zonă.

Potrivit farmprogress.com, o treime din terenurile cultivate cu porumb și soia din partea Centrala și de Est din statul Iowa este afectată. Furtuna a distrus culturile și a deteriorat și hambarele gigantice, șopronele de mașini, fermele de animale, recipientele mari de cereale, precum și casele oamenilor.
 
ferme afectate
Pagubele cauzate de uragan: culturi și depozite distruse
În zona afectată s-a deplasat secretarul agriculturii din Iowa, Mike Naig, pentru a estima nivelul pagubelor, consultându-se cu fermierii și oamenii afectați din zonă. Potrivit oficialului, fermele din Illinois și Indiana – state vecine în partea de Sud-Vest a statului Iowa – au raportat daune pentru culturile și proprietățile oamenilor, dar nu la fel de grave precum în Iowa, unde au fost distruse 4 milioane de hectare. Ceea ce reprezintă o treime din cele 12 milioane de hectare de culturi agricole ale fermierilor din statul Iowa.

Pagubele estimate

Impactul pagubelor la coșurile și instalațiile de depozitare a cerealelor încă se calculează. Estimările încep de la 25 de milioane de obroace (recipiente mari de cereale) deteriorate sau pierdute.
 

Guvernatorul statului Iowa, Kim Reynolds, a emis proclamări de dezastru pentru 25 districte afectate de furtună. Proclamația permite județelor să utilizeze resursele de stat pentru a recupera pagubele cauzate în urma furtunilor.

Fermele de animale, afectate și ele

Pe lângă rezervoarele gigantice de depozitare a cerealelor puternic deteriorate, fermele de porci și cele de păsări au suferit și ele daune majore. Totodată, lipsa energiei electrice timp de câteva zile în orașe și zone rurale a împiedicat afacerile locale, precum fermele de animale pe care producătorii localii se bazează.

Seceta este și problema fermierilor din SUA

Furtuna de vânt a adus și ceva ploaie, dar nu foarte multă. „Nu a schimbat situația de secetă”, spune climatologul Justin Glisan. “Iowa este în continuare epicentrul secetei din această vară, întrucât în statele dimprejur au fost ploi”.

Craig Floss, directorul general al Asociației pentru cultivatori de porumb din Iowa, a examinat daunele provocate de furtuna de la ferma tatălui său și a găsit două hale de mașini distruse, iar rezervoarele mari de cereale s-au deteriorat semnificativ. Porumbul era aplatizat pe câmp, iar casa familiei avea nevoie de reparații.

Pagubele furtunii, rezervoare de cereale distruse

„Mesajul principal pentru oameni este că vremea rea ​​vine într-adevăr într-un moment în care fermierii suferă deja în mod semnificativ din cauza pandemiei COVID-19, a disputelor privind politica comercială și a altor probleme”, spune fermierul Craing Floss din Iowa.

Furtunile Derecho sunt caracterizate de vânturi puternice liniare, diferite de cele circulare ale tornadelor. Acestea apar rapid, întrucât nu se pot auzi apropiidu-se precum tornadele. Prin urmare, acest tip de furtuni pot tăia liniile electrice, pot afecta transportul, construcțiile și provoca daune majore.