
Ministrul Oros anunță investiții consistente în depozitare și procesare pentru echilibrarea deficitului comercial


În sfârșit, ministrul Agriculturii, Adrian Oros, este hotărât să dea curs apelurilor disperate ale producătorilor români privind necesitatea unor investiții consistente în depozitare și procesare.
Oros a anunțat vineri că, până la finalizarea Programului Naţional Strategic, ce va începe practic din anul 2023, în aceste zile se lansează Programul Naţional de Tranziţie, care are o valoare de 6,2 miliarde de euro.
Din această sumă, 3 miliarde de euro reprezintă plăţile directe pentru doi ani prin APIA, iar alte 3,2 miliarde de euro sunt pentru măsuri de sprijin în investiţii în agricultură.
Dintre aceste măsuri, ministrul Agriculturii a menţionat ca priorităţi finanţarea cu aproape un miliard de euro a activităţilor de depozitare şi procesare, instalarea tinerilor fermieri, activităţile non-agricole, fondurile pentru GAL-uri, pentru autorităţile publice locale, precum şi pentru cooperative şi formarea lanţurilor alimentare.
„36% din bani, obligatoriu, trebuie alocaţi măsurilor de agromediu, de agricultură ecologică, zonele cu constrângeri naturale şi bunăstarea animalelor. Cam aceasta este structura bugetului pentru măsurile pe care le-am lansat încă de la sfârşitul lunii iulie. În perioada lunii august vom lansa Măsurile 6.1, 6.2, 6.3, 6.4, măsurile forfetare, iar în septembrie vom lansa măsurile legate de investiţii. În aşa fel încât fermierii să fie în cunoştinţă de cauză, ele să stea în dezbatere publică cel puţin o lună jumătate şi să aibă dosarele pregătite ca să acceseze foarte repede sumele pe care le-am alocat”, a afirmat Adrian Oros.
Ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale a efectuat vineri o vizită de lucru în judeţul Bihor. El a fost însoţit de directorul general al Autorităţii Naţionale Fitosanitare, Florentin Milea, de prefectul judeţului Bihor, Dumitru Ţiplea, oficialităţi judeţene şi locale
Ciprian Voinea
NOTĂ Imaginile folosite au caracter ilustrativ. Unele sunt preluate de pe internet si pot sa nu se identifice cu momentul sau subiectul ori sa nu reflecte exact realitatea articolului.
ATENȚIE! Orice comentariu trebuie aprobat de un moderator, de aceea pot apărea întârzieri în publicarea lor. Ne rezervăm dreptul de a respinge sau a șterge parțial acele comentarii care nu respectă o conduită civilizată sau sunt contrare normelor legale de comunicare în spațiul public.






























