Organizațiile de fermieri dau semnalul revoltei: „Am fost mințiți! Suntem mânioși!”
Informațiile apărute în spațiul public și confirmate oficial privind lipsa de monitorizare a tranzitului cerealelor din Ucraina i-au scos din minți pe fermieri, care au dat deja semnalul revoltei.
Într-o scrisoare deschisă adresată președintelui Klaus Iohannis și Guvernului României, Forumul Agricultorilor și Procesatorilor Profesioniști din România (FAPPR) cere demiterea de urgență a tuturor celor responsabili pentru această situație gravă și introducerea unor măsuri urgente de control real al tranzitului de cereale la toate punctele de trecere vamală prin care intră produse agricole din Ucraina, avertizând că în caz contrar, fermierii vor ieși în stradă, pentru că „timpul avertismentelor, propunerilor și discuțiilor a trecut”.
Citiți, mai jos, conținutul integral a scrisorii deschise adresate autorităților de către Consiliul Director al Forumul APPR:
„Stimate domnule Președinte al României,
Stimate domnule prim-ministru,
Stimați domni miniștri,
Forumul Agricultorilor și Procesatorilor Profesioniști din România (FAPPR) își manifestă îngrijorarea și indignarea față de ultimele informații aparute în spațiul public, legate de modul în care este monitorizat tranzitul cerealelor din Ucraina prin România. De fapt, în lumina ultimelor declarații publice, reiese tot mai clar că suspiciunile transmise constant de noi s-au dovedit a fi reale. Faptul că NU SE MONITORIZEAZĂ în mod real acest tranzit, și mai ales că, în punctul cel mai nevralgic al accesului acestor cereale în România, nu se cântăresc camioanele care intră în țară de aproape 2 ani, contribuie la atingerea apogeului stării de nervozitate pentru membrii noștri.
Revenim asupra revoltei fermierilor, adesea greșit înțeleși de către cei care decid soarta lor. Această mânie rezultă din dezamăgirea în fața promisiunilor false și din uimirea în fața birocrației care li se impune constant (atașat regasiți un exemplu simplu al modului în care toate camioanele românești care trec cu marfă în BULGARIA sunt cântărite la punctul de trecere vamală, ceea ce invers nu este valabil!!!). După ce, timp de aproape 2 ani, ni s-a transmis că se iau toate măsurile în România pentru că sistemul de monitorizare să functioneze, aflăm cu stupoare, în urma declarațiilor funcționarilor vamali, că la punctele de trecere dinspre Ucraina spre România, în special în punctul Vama Siret, aceste cântare NU EXISTĂ!!!
Dacă executivul nu va lua URGENT măsuri concrete, fermierii vor reacționa ferm, pasivitatea decidenților fiind o dovadă că agricultorii sunt bătaia de joc a unor funcționari care nu au înțeles că tot ceea ce ne dorim este un sistem de monitorizare reală pentru produsele agricole care intră în țara noastră din Ucraina. Prin măsuri concrete înțelegem demiterea de urgență a tuturor celor responsabili pentru această situație gravă, care se perpetuează de atâta timp, cu știrea și implicarea mai multor instituții publice.
În mod cert, următoarea etapă va fi reluarea acțiunilor în stradă, în cazul în care măsuri urgente nu vor fi implementate la toate punctele de trecere vamală prin care intră produse agricole din Ucraina. Așa cum am demarat un protest în primăvara 2023, credem că nu va exista cale de întoarcere dacă soluțiile propuse de autorități nu sunt exemplare de data aceasta. O primă parte a soluției este demiterea tuturor celor implicați în procesul de intrare în România prin punctele vamale a produselor agricole cu origine ucraineană.
Vrem să vedem decizii concrete care vor avea impact direct la nivelul fermelor din România!
Am pus pe masă propuneri foarte concrete, soluții clare, aplicabile, care să ajute autoritățile în cadrul procesului de monitorizare, dar vedem astăzi că am fost mințiți în față!
Printre colegii noștri fermieri nu mai găsim resurse și încredere că suntem tratați cu seriozitate, având în vedere că în ultimii aproape doi ani am venit constant cu propuneri de soluții tehnice care ar fi putut fi implementate de statul român pentru a evita situația dezastruoasă în care am ajuns azi.
Timpul avertismentelor, propunerilor și discuțiilor a trecut! Fermierii din România nu vor ieși în stradă pentru a cere ajutoare financiare, pentru a beneficia de acele facilități fiscale care ne-au fost oprite după un an, deși erau anunțate că vor fi efectiv valabile până în anul 2028. Fermierii din România nu vor ieși în stradă pentru că vor mai multe subvenții sau pentru că vor legi care să-i favorizeze față de alte categorii profesionale.
Fermierii din România VOR IEȘI ÎN STRADĂ pentru că se simt trădați într-un stat de drept care eșuează constant în a crea și menține un cadru legal și fiscal coerent . Nu dorim protecție și servicii „speciale”, ne dorim să ne simțim protejați și egali în fața legii. Am fost asigurați în ultimul an că statul lucrează pentru noi și că tranzitul produselor agricole ucrainene prin România este strict monitorizat. Fals!
Agricultorii și partenerii noștri pe lanțul profesional au avut încredere că nenumăratele noastre solicitări vor fi tratate cu seriozitate de către autorități, dar regretă că nu se concretizează suficient de repede în acțiuni de aplicare a ceea ce ni s-a promis.
Cu toate acestea, nu uitați că agricultorii sunt esențiali și apără o profesie care este vocația lor!
Ne-am adresat decidenților politici și opiniei publice, în mod repetat, cu privire la situația critică în care se află agricultorii români, pe fondul unor cauze multiple, provocate de invazia rusă din țara vecină (între care: imensa presiune inflaționistă asupra costurilor de producție, lipsa infrastructurii adecvate pentru tranzitul unor volume mult sporite de marfă, escaladarea fără precedent a costurilor de tranzacționare, dar, mai ales, prăbușirea prețurilor produselor agricole și distorsionarea gravă a pieței din zona noastră), fie de vremea nefavorabilă, care a provocat decapitalizarea exploatațiilor agricole prin faptul că trei din ultimii patru ani au cunoscut o secetă extremă.
Considerăm că situația agriculturii naționale este intr-o nebuloasă care îi lovește pe fermieri – și nu pe politicieni – care, în ciuda promisiunilor făcute de la cel mai înalt nivel, nu au făcut decât să crească furia.
Am atras în mod repetat atenția că exista lacune mari în sistemul de monitorizare (cântărire, control sanitar veterinar etc), că importurile de cereale ucrainene au pătruns adânc în piata locala și au exportat efectele războiului, contribuind la erodarea afacerilor din agricultură. De fiecare dată am primit asigurări ferme că se lucrează pentru noi și pentru un sistem de monitorizare eficient.
Mai mult, o asemenea dotare deficitară a vămilor românești nu face decât să argumenteze, în mod negativ, discuțiile privind o posibilă aderare a României la spațiul Schengen: nu putem pretinde că suntem pregătiți să fim parte a zonei Schengen în aceste condiții!
Forumul APPR și asociațiile membre nu au tranzacționat niciodată convingerile lor proeuropene. În fața solidarității pentru Ucraina, nu am militat pentru închiderea căilor de acces. Noi, fermierii, am fost printre primii care au acordat ajutor direct cetățenilor ucraineni după începerea conflictului de la graniță și vom continua să fim susținătorii acestui popor care apară granițele Europei. Dar astăzi suntem puși în situația de a nu mai accepta nerușinarea, aroganța și dezinteresul funcționarilor români care nu au înțeles ca sunt complici la crearea unui sistem de lezare a activității agricole locale, un sistem care poate fi corectat prin aducerea unor responsabili profesioniști și prin implementarea unor proceduri stricte, proceduri atât de mult invocate de noi în tot acest timp.
Atragem atenția asupra pericolului real ca, în situația actuală, în care mulți producători români își anunță falimentul, demiterea funcționarilor responsabili de acest haos și aplicarea urgentă de măsuri pentru implementarea unui sistem viabil de monitorizare sunt singurele acțiuni care vor reține fermierii din a ieși din nou în stradă și a cere respectarea angajamentelor reale în interesul acestora”, se arată în scrisoarea semnată de Consiliul Director al Forumului APPR.