Se dă startul campaniilor electorale pentru alegerile generale și cele prezidențiale, iar MADR a dat drumul pe repede-nainte la proiectul de Ordonanță de urgență prin care Guvernul vrea să momească fermierii cu suspendarea datoriilor către creditori și a executărilor silite, fără să mai stea prea mult la discuții cu celelalte părți implicate: fermieri, bănci, societăți de asigurare, furnizori de inputuri și servicii etc.
În noul proiect normativ se stipulează că se suspendă de drept începând cu data solicitării, rambursarea datoriilor restante, precum și a ratelor, dobânzilor și comisioanelor scadente, pentru sumele care fac obiectul contractelor de credit, respectiv leasing, încheiate cu instituții de credit sau cu instituții financiare nebancare, pentru debitorii care îndeplinesc cumulativ următoarele condiții:
a) solicitarea de suspendare înaintată către creditori este însoțită de copia procesului – verbal / proceselor – verbale de constatare și evaluare a pagubelor la culturi agricole, încheiat / încheiate pentru culturile agricole înființate în toamna anului 2022, toamna anului 2023, în primăvara anului 2022, primăvara anului 2023, primăvara anului 2024, pentru plante perene, plantații pomicole și plantații viticole, care au fost afectate de seceta pedologică din anii agricoli 2022 -2023-2024;
b) dobânda la credite, percepută de către creditor debitorului, este mai mare de 2% + ROBOR la data depunerii solicitării de suspendare.
Pentru suspendarea de drept a rambursării ratelor, dobânzilor și comisioanelor, debitorii care îndeplinesc condițiile de mai sus trebuie să trimită creditorilor o solicitare de suspendare, în format letric sau prin poșta electronică, la datele de contact precizate în contractul de credit, până cel târziu la data de 31 decembrie 2024.
De asemenea, prin noul act normative se interzice creditorilor instituții financiare bancare, instituții financiare nebancare, furnizori de utilități, precum și distribuitori și furnizori de resurse materiale agricole folosite la înființarea și producția agricolă vegetală să întreprindă măsuri de recuperare, executare silită, asupra creanțelor acumulate ori măsuri de exigibilizare precum insolvența, declararea scadenței anticipate, altele asemenea, până la finalul anului 2025 (31 decembrie 2025).
Toate bune și frumoase! Fermierii, încercați din greu, bieții de ei, în ultimii ani, trebuie sprijiniți cumva. Ce nu știu însă fermierii – iar pe politicienii aflați la putere, odată ce-și vor vedea din nou sacii-n căruță după alegeri, nu-i interesează – este faptul că, dacă ei scapă – pe moment! – de datorii și executări silite, sunt alții care vor fi executați, în locul lor, prin această Ordonanță de urgență încropită pe genunchi.
Iar dacă băncile au mai trecut și altă dată destul de bine prin astfel de situații, pentru foarte mulți dintre distribuitorii și furnizorii de servicii și resurse materiale agricole aplicarea acestei ordonanțe va însemna un dezastru, care se va întoarce în cele din urmă tot împotriva fermierilor.
Băncile – să nu le plângem – vor avea grijă să-și recupereze eventualele pierderi după ce-și vor pritoci pe-ndelete o politică de dobânzi după 31 decembrie 2025, însă furnizorii de semințe, îngrășăminte și pesticide, care de obicei vând marfa fermierilor pe datorie, nu vor mai avea cum să-și continue activitatea și vor intra mulți în faliment.
Bun, fermierii scapă acum de datorie, dar cum seceta de anul acesta le-a distrus producția, nici nu au alți bani să înceapă noul an agricol. Alte credite la bănci nu prea mai pot să facă, având deja o serie de credite cu rate suspendate, așa că vor apela la achiziționarea de inputuri agricole tot pe datorie. Numai că furnizorii și distribuitorii vor ridica din umeri, căci nu vor avea de unde să-i mai finanțeze pe fermieri, pentru încă un an și ceva, pe buzunarul lor.
Și, uite-așa, o ordonanță care ar fi trebuit să vină în sprijinul femierilor se va întoarce ca un boomerang împotriva aacestora, după cum explică și Mihai Răzvan Moraru, fondatorul Agro-Est Muntenia, un distribuitor important in piata de inputuri agricole.
„Domnul Barbu ne anunță pe noi, fraierii de furnizori de semințe, îngrășăminte și pesticide, că ne pregătește o lege, până la 15 septembrie, prin care nu mai avem dreptul de a ne încasa banii pe marfa deja vândută către fermieri, până la 31.12.2025! Adică un an de zile ne hrănim cu aer! O marfă deja finanțată timp de 12 luni! Fără să ne cheme cineva, fără să ne întrebe! Pe lângă faptul că decizia va pica la Curtea Constituțională, așa cum a picat și în 2020, când alții visau cai verzi pe pereți, iar fermierii care vor pica în plasa asta se vor trezi executați, vreau să îi transmit Domnului Barbu următoarele: dacă o firmă privată nu mai are dreptul de a-și încasa banii pe marfa vândută, că așa decide Guvernul, îmi puteți vă rog spune cu ce bani ne achităm noi, producătorii și distribuitorii de inputuri creditele la bancă, furnizorii, taxele la stat și angajații? Că noi nu suntem prinși în vreo schemă de ajutor! Știți cine finanțează agricultura României? Vă spun eu! Noi, distributorii! Și o parte a producătorilor. Nu statul, nu băncile! Pentru că tot ce se vinde către fermă se vinde cu creditare până la recoltare. Nu credeți că omorâți singurul canal care oferă finanțare către fermieri? De unde vor mai primi fermierii semințe și tratamente cu plată la recoltare, dacă blocați capitalul distribuitorilor și al producătorilor?”, scrie Mihai Răzvan Moraru, pe pagina sa de Facebook.
Fermierii trebuie ajutați! Însă soluțiile trebuie discutate temeinic și convenite cu toți actorii angrenați în sectorul agricol, nu încropite să dea bine într-un an electoral.
Nu vă repeziți, așadar, să-ntideți mâna după merele din soiul „Albă ca Zăpada” oferite cu generozitate de niște guvernanți dornici doar să mai obțină încă un mandate, după care să vă întoarcă spatele pentru încă patru ani!