
ORDONANTA MILITARA! Pietele agroalimentare raman deschise! Conditii pentru fermieri

Acces liber în piețe pentru producătorii agricoli! Ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela, a prezentat prevederile Ordonanței Militare nr. 8, act normativ în baza căruia piețele agroalimentare din România trebuie să rămână deschise și funcționale pe toată perioada stării de urgență.
Vela a declarat că într-o ședință a conducerii PNL care a avut loc prin videoconferință în urmă cu două zile, ministrul Agriculturii, Adrian Oros, a precizat că noua Ordonanță Militară trebuie să includă obligativitatea autorităților locale de a ține deschise piețele pentru ca producătorii locali să poată să își vândă produsele.
”Piețele agroalimentare rămân deschise pe toată perioada stării de urgență, pentru agricultorii care prezintă cerrtificat de producători agricoli și, evident, cu respectarea măsurilor de prevenire a răspândirii de COVID-19”, a anunțat ministrul Marcel Vela.
Prevederile ordonanței:
Art.3 – (1) Piețele agroalimentare rămân deschise pe toată perioada stării de urgență, strict pentru agricultorii care prezintă certificat de producător agricol, cu obligația respectării măsurilor de prevenire a răspândirii COVID-19.
(2) Se permite deplasarea producătorilor agricoli de la locul de producție a produselor agroalimentare până și de la piața agroalimentară și accesul în interiorul acesteia, pe baza unei declarații pe propria răspundere și a certificatului de producător.
(3) Unitățile fitofarmaceutice rămân deschise pe perioada stării de urgență, personalul acestora având obligația respectării măsurilor de prevenire a răspândirii COVID-19.
(4) Măsurile se aplică începând cu data publicării prezentei ordonanțe militare în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Florentin Iuga
NOTĂ Imaginile folosite au caracter ilustrativ. Unele sunt preluate de pe internet si pot sa nu se identifice cu momentul sau subiectul ori sa nu reflecte exact realitatea articolului.
ATENȚIE! Orice comentariu trebuie aprobat de un moderator, de aceea pot apărea întârzieri în publicarea lor. Ne rezervăm dreptul de a respinge sau a șterge parțial acele comentarii care nu respectă o conduită civilizată sau sunt contrare normelor legale de comunicare în spațiul public.

































