Ordinul lui Daea, inlocuit! ANSVSA va da un nou ordin pentru cresterea porcilor

petre daea

Ordinul fostului ministru al Agriculturii, Petre Daea, privind limitarea numărului de porci din gospodăriile populației la cinci, va fi înlocuit. Potrivit lui Adrian Oros, deși ordinul este în vigoare la momentul actual, acesta nu este pus în aplicare. 

”Ordinul este în vigoare, dar nu l-am pus în aplicare. Nu cred că este important numărul porcilor dintr-o gospodărie ci ceea ce se întâmplă cu ei. Pot să fie doi porci, nu cinci, şi omul să nu-i sacrifice în gospodărie şi să-i plimbe prin târguri şi fac mai mult rău decât un unul care are şase porci, dar care nu părăsesc gospodăria, pentru că îi taie şi îi consumă acolo. Ideea era de a separa ferma de familie care creşte animale doar pentru consumul propriu şi ferma comercială care trebuie să respecte nişte reguli”, a declarat ministrul Agriculturii pentru AGERPRES.

Întrebat cum va reglementa situația, Oros a precizat că ANSVSA va emite un nou ordin.

”Prin noul ordin pe care îl face ANSVSA. Cei de la Comisia Europeană ne cereau măsuri de biosecuritate. Punct. Nu ne cereau dimensionarea fermelor. Măsurile de biosecuritate nu ţin de dimensiunea fermelor ci de ceea ce faci. Când intri în sistem comercial vrei să vinzi, trebuie să respecţi nişte reguli de biosecuritate, când intri în sistem gospodăresc trebuie să respecţi nişte reguli de bun simţ. Nici nu se pune problema de a opri creşterea porcului în gospodării pentru consum propriu, dar pot să îi opresc pe cei care cresc porci şi nu vor să fie în sistem comercial şi să respecte nişte măsuri de biosecuritate, dar în acelaşi timp vor să vândă porcii peste tot. Asta nu o să pot să accept niciodată. Ştiţi de ce? Pentru că sunt puţini şi ei lucrează în detrimentul adevăratului crescător. Nu omul acela care îşi creşte pentru el şi familie este problema, ci şmecherii, samsarii şi porcii mistreţi. De aceea ANSVSA a declanşat împreună cu Ministerul de Interne controale în trafic şi restricţionarea circulaţiei, dar asta nu înseamnă doar a opri târgurile, ci o restricţionare a circulaţiei, pe bune, a celui care vine din poartă în poartă cu maşina neautorizată şi ia animalele crescătorului, care nu mai are acces în târg. Asta trebuia făcut din 2016. Samsarii aceştia sunt cunoscuţi, toată lumea îi ştie, oamenii din asta trăiesc. Noul ordin pe care îl face ANSVSA în acest sens îl va înlocui pe acela care e acum în vigoare”, a mai completat Adrian Oros.

Picture of Ionuț Fîntînă
Ionuț Fîntînă

 NOTĂ  Imaginile folosite au caracter ilustrativ. Unele sunt preluate de pe internet si pot sa nu se identifice cu momentul sau subiectul ori sa nu reflecte exact realitatea articolului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

 ATENȚIE!   Orice comentariu trebuie aprobat de un moderator, de aceea pot apărea întârzieri în publicarea lor. Ne rezervăm dreptul de a respinge sau a șterge parțial acele comentarii care nu respectă o conduită civilizată sau sunt contrare normelor legale de comunicare în spațiul public.

Cele mai citite în ultimele zile

PUBLICITATE

  • Banner KWS

  • © AGRO TV 2025 | Toate drepturile rezervate | Este interzisă reproducerea integrală sau parțială, ori distribuirea conținutului, fără menționarea sursei.