ORA 20:00 Vin ajutoarele pentru seceta! Ce proiecte pregatesc federatiile din agricultura?

agricultura la raport

Ora 20:00 – Agricultura la Raport. Vin ajutoarele de la stat pentru secetă! Federațiile reprezentative pentru agricultura românească pun în practică proiecte concrete.

Urmează o nouă ediție extrem de interesantă! Realizatorul Ovidiu Ghinea a reușit să îi adune în față dumneavoastră pe reprezentanții UNCSV, APPR și PRO Agro. Temele dezbaterii vor fi legate de ajutoarele pe care urmează să le dea statul român celor afectați de secetă, dar și despre alte proiecte pe care cele trei federații le pun în practică în momentul de față. Cu ce gânduri se îndreaptă reprezentanții celor trei federații către fermierii români, veți afla în prima oră a emisiunii.

Începând cu ora 21:00, discuțiile se îndreaptă spre rasele bazna și mangalița și ajutoarele pe care le dă statul celor care vor să se ocupe de creșterea unor astfel de rase.

Așadar, vă invităm să urmăriți dezbaterile din acestă seară și să țineți legătura cu cei prezenți în studioul virtual, prin intermediul paginii de socializare, Agro TV – Agricultura la Raport. Acolo trimiteți mesajele și întrebările iar răspunsurile le primiți în direct, chiar în timpul transmisiunii!

Picture of Florentin Iuga
Florentin Iuga

 NOTĂ  Imaginile folosite au caracter ilustrativ. Unele sunt preluate de pe internet si pot sa nu se identifice cu momentul sau subiectul ori sa nu reflecte exact realitatea articolului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

 ATENȚIE!   Orice comentariu trebuie aprobat de un moderator, de aceea pot apărea întârzieri în publicarea lor. Ne rezervăm dreptul de a respinge sau a șterge parțial acele comentarii care nu respectă o conduită civilizată sau sunt contrare normelor legale de comunicare în spațiul public.

Cele mai citite în ultimele zile

PUBLICITATE

reclama CLAAS

alcedo

naturevo copfort

reclama Agricover

reclama adama

reclama gratarescu

reclama lidea

reclama sixt

reclama timac agro

reclama natur grup

reclama aisr

reclama Deltateh

reclama corteva

reclama nhr agro partners

reclama fmc

reclama prima sementi

reclama sixt

reclama sumi agro

produse MARCOSER

reclama verdon

reclama carmeuse

reclama syngenta

logo AGROPRESS

© AGRO TV 2026 | Toate drepturile rezervate | Este interzisă reproducerea integrală sau parțială, ori distribuirea conținutului, fără menționarea sursei.