20 august 2022 - 06:21

Oficial de la MADR: Credite garantate pentru fermieri. Vezi condițiile, termenele și plafoanele!

Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) vine în sprijinul fermierilor cu o serie de instrumente pentru facilitarea accesului la creditare.

Astfel, la inițiativa Ministerului Agriculturii, din data de 22 iulie 2022, a devenit operațional un nou produs de garantare ce vine în sprijinul fermierilor, Programul „De 3 ori subvenția”, realizat în parteneriat cu CEC Bank și cu Fondul de Garantare a Creditului Rural, se arată într-un comunicat al MADR remis vineri redacției AgroTV.

Detalii despre acest Program găsiți aici:https://www.cec.ro/presa/credite-pentru-fermieri-de-trei-ori-subventia.

Pentru fermierii care cultivă suprafețe agricole mai mici de 50 de hectare și care nu pot beneficia de credite „De 3 ori subvenția” garantate, Fondul de Garantare a Creditului Rural IFN SA (FGCR) acordă garanții în favoarea instituțiilor finanțatoare cu care are încheiate Convenții de lucru (BANCA ROMANEASCA, BANCA TRANSILVANIA BRD GSG CEC BANK SA FIRST BANK INTESA SANPAOLO BANK PATRIA BANK TECHVENTURES BANK), pentru garantarea creditelor de valori reduse de maxim 1.000.000 lei pentru creditele de investiții și 500.000 lei pentru creditele de capital de lucru.

Termenul maxim de rambursare al creditelor (perioada de creditare) poate fi de:

  1. Maximum 36 de luni pentru capital de lucru
  2. Maximum 84 de luni pentru creditele de investiții
  3. Maximum 60 de luni pentru creditele mixte (investiții și capital de lucru)

Comisionul de garantare (prima unică) a fost diminuat la 1,6% pe an pentru toți beneficiarii de credit, indiferent de tipul acestora (SC, PFA, II, IF, persoane fizice care desfășoară activități economice, etc.), inclusiv pentru societățile nou înființate sau care nu au mai beneficiat de credite.

Comisionul se aplică doar la valoarea garanției FGCR, nu la toată valoarea creditului, precizează reprezentanții MADR. În cazul în care perioada de creditare este mai mică de un an, comisionul se calculează doar pentru perioada respectivă.

Condițiile de creditare și de încheiere a contractelor pot fi consultate pe site-ul www.fgcr.ro.

Imaginile folosite sunt pur ilustrative. Unele sunt preluate de pe internet si pot sa nu se identifice cu momentul sau subiectul ori sa nu reflecte exact realitatea articolului.

1 COMENTARIU

  1. Rușine !!! Fermierul mic este condamnat la dispariție. Satul românesc moare domnilor de la București. De ce veniți iar cu discriminări??? Nu au fermierii mari subvenții mai mari??? ( Ei primesc și pentru că nu folosesc plugul subvenție in plus parca 125 euro/ ha adaptare la schimbările climatice nu ???) Pai ei au utilaje pentru tractoare de peste 300 cai putere , noi ăștia sub 50 ha nu ne permitem. Pai cum s-au adaptat ???? Daca au lanuri distruse de seceta??? De ce sa poată să să finanțeze cei mari și fermierii mici nu???

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole