Seceta care afectează deja o mare parte din culturile agricole din România va continua să se accentueze în următoarele săptămâni, atrage atenția Elena Mateescu, directorul general al Administrației Naționale de Meteorologie (ANM). Potrivit acesteia, prognozele indică un deficit sever de precipitații în luna iulie și în prima jumătate a lunii august, ceea ce ar putea agrava situația fermierilor și compromite o bună parte din recoltă.
Precipitațiile din această perioadă vor apărea doar sub formă de ploi torențiale, însoțite de vijelii, ceea ce nu va permite o bună înmagazinare a apei în sol.
„Din păcate, precipitațiile vor fi în continuare sub formă de averse torențiale care la nivel punctiform pot să depășească valori de 20-30 de litri/mp și vom comsemna local și intensificări ale vântului care pot lua aspect de vijelie, ținând cont de vitezele de 50-70 km/h.
Gradul de torențialitate, după cum știm, nu permite o bună înmagazinare a apei în sol, astfel încât să putem aprecia că se va îmbunătăți, în următoarea perioadă, gradul de aprovizionare cu apă al solului, astfel încât, în condițiile în care și temperarurile rămân ridicate – și așa arată datele cel puțin până la finalul lunii iulie – este posibilă o extindere și intensificare a deficitului de apă în sol”, a explicat Elena Mateescu, în emisiunea „Agricultura la Raport„.
Potrivit șefei ANM, stresul termic se va accentua în următoarele 30 de zile, în condițiile în care temperaturile vor depăși pragul de arșiță pentru o bună parte a acestei perioade.
„În agricultură, pragul de arșiță este evaluat prin temperaturile egale sau mai mari de 32 de grade Celsius. În condițiile în care depășim condițiile de caniculă, 35-38 de grade Celsius în următoarea perioadă, cu siguranță vorbim de o accentuare a stresului termic, determinat de ceea ce înseamnă mai multe zile consecutive cu aceste temperaturi, asociate cu o insuficiență a precipitațiilor la nivel regional.
Actualizarea datelor și a acestor estimări arată la acest moment posibilitatea ca și în prima jumătate a lunii august să înregistrăm în general temperaturi peste medie și deficit de precipitații”, a mai subliniat Elena Mateescu, la AGRO TV.