Se pregătește o nouă formă de sprijin sub formă de plată directă la hectar pentru fermierii europeni și, implicit, cei români. Această nouă subvenție ar urma să fie acordată fermelor mixte, pentru a încuraja dezvoltarea sectorului zootehnic, dacă ideea comisarului european pentru agricultură, Janusz Wojciechowski, se va concretiza.
Aflat într-o vizită oficială în România, comisarul Janusz Wojciechowski a discutat, luni, cu câteva dintre organizațiile reprezentative ale fermierilor din România. Printre subiectele abordate s-a numărat și posibilitatea implementării unei noi forme de sprijin pentru fermele mixte, similară plății redistributive din acest moment, începând din viitorul exercițiu financiar, adică din 2028.
”Comisarul a vorbit despre zootehnie, spunând că este nevoie în Uniunea Europeană și de producție animală, de produse din carne și din lapte, iar zootehnia europeană este în declin. În România, numărul de unități zootehnice s-a redus cu 20% față de anul 2010. Prin urmare, comisarul spune că s-a gândit la o formă de a sprijini producția zootehnică, pentru că ea este dezavantajată prin faptul că cea mai mare a sprijinului direct vine sub formă de plată pe suprafață.
Comisarul propune ca în următorul exercițiu financiar, să se aloce distinct o sumă pentru sprijinirea fermelor mixte, similar cu plata redistributivă din prezent, care sprijină fermele mici și mijlocii”, a precizat Cristina Cionga, director adjunct al FAPPR, în emisiunea ”Agricultura la Raport” realizată de Ovidiu Ghinea.
Având în vedere că mandatul actual al comisarului Wojciechowski urmează să expire în scurt timp, nu se știe dacă această idee de subvenție va putea fi concretizată. Rămâne la latitudinea organizațiilor de fermieri și a decidenților politici să se asigure că un astfel de sprijin va fi implementat în viitoarea Politică Agricolă Comună.
Un răspuns
O sa, i vedem cum s, a dat și subvenția de seceta înjumătățiti doua ori, niște mincinoși.