Crescătorii de animale: O LEGE privind ASOCIEREA e OBLIGATORIE!

asocierea

Pentru ca România să țină pasul cu Europa în privința sectorului creșterii animalelor este necesară o lege care să stimuleze asocierea fermierilor din domeniu, dar și o implicare mai puternică din partea statului în ceea ce privește accesarea fondurilor europene, a declarat la AgroTV președintele Federației Crescătorilor de Bovine din România, Petru Bordean, în emisiunea „Agricultura, o șansă pentru România”, realizată de Cătălin Lența.

„Se vorbește de foarte mulți ani de asocierea fermierilor, de cooperative, de facilități fiscale… într-adevăr în România există cooperative de succes, dar nu îndeajuns încâ să fie organizați toți fermierii în asemenea structuri. O lege care să facă asocierea mai facilă pentru fermieri și un aport mai substanțial al autorităților ar fi benefice pentru noi, iar fondurile acestea europene ar trebui folosite la maximum. Noi, la ora actuală, suntem puși pe același picior cu fermierii din Europa care, după părerea mea, au 50 de ani înaintea noastră, cu toată tehnologizarea pe care am făcut-o noi și cu tot ce am implementat, pentru că nici ei nu stau pe loc. Noi, acum zece ani, când mergeam pe acolo, pe la ei, prin Vest, ne minunam. Am făcut și noi ce am putut, dar nu-i putem ajunge, pentru că ei, și la ora actuală, au subvenții mai mari, au sprijin din partea statului mai mare. Cred că și la noi ar trebui să se aloce mai mulți bani pentru crearea acelor piețe locale despre care se tot vorbește. Lanțul ăsta scurt de aprovizionare, de la fermă la consumator, ar trebui implementat de foarte mulți fermieri pentru a asigura hrană de calitate măcar în zonele lor de proximitate. Atunci și fermierul ar câștiga, dar și populația ar putea să aibă acces la o hrană naturală, de calitate și sigură”, a arătat președintele Federației Crescătorilor de Bovine din România.

Acesta a subliniat că soluția stă dezvoltarea proiectelor locale cu ajutorul statului, cu condiția ca procedurile de accesare a acestora să fie simplificate.

„Nu trebuie să avem proiecte mari, de milioane de euro. Ar trebui ca proiectele din Pilonul II să fie mai ușor de accesat pentru fiecare fermier, fără aibă atâta «stufărie» pentru implementarea proiectului sau chiar pentru depunerea actelor, pentru că se pierde mult timp și sunt mulți fermieri care nu au curaj să facă treaba asta. Dar, în condițiile în care am avea posibilitatea să accesăm mai ușor aceste proiecte, am putea să dezvoltăm și piața locală, și să ne tehnologizăm, și să o ducem mai bine. Pentru că, la urma urmei, sprijinul acesta cuplat pentru asta se acordă, ca să compensăm lipsa asta, venitul acesta mic pe care îl au fermierii. El are și un rol economic, și un rol social, pentru că în momentul în care bagi banii în agricultură urmărești și mărirea producției, dar și să nu se abandoneze această activitate, pentru că, altfel, fermierii, din niște oameni care produc, ar putea deveni niște asistați social”, a explicat Petru Bordean la AgroTV.

Picture of Florentin Iuga
Florentin Iuga

 NOTĂ  Imaginile folosite au caracter ilustrativ. Unele sunt preluate de pe internet si pot sa nu se identifice cu momentul sau subiectul ori sa nu reflecte exact realitatea articolului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

 ATENȚIE!   Orice comentariu trebuie aprobat de un moderator, de aceea pot apărea întârzieri în publicarea lor. Ne rezervăm dreptul de a respinge sau a șterge parțial acele comentarii care nu respectă o conduită civilizată sau sunt contrare normelor legale de comunicare în spațiul public.

Cele mai citite în ultimele zile

PUBLICITATE

  • Banner KWS

  • © AGRO TV 2025 | Toate drepturile rezervate | Este interzisă reproducerea integrală sau parțială, ori distribuirea conținutului, fără menționarea sursei.