O gură de oxigen pentru fermierii români? Care este noua destinație a grâului

Într-o perioadă în care prețurile la grâu se află la cel mai scăzut nivel din ultimii ani, de multe ori chiar sub prețul de producție, fermierii români ar putea avea parte de o nouă gură de oxigen în vedrea valorificării recoltelor.

China este noua destinație pentru grâul din întreaga lume, importurile sale anuale urmând să atingă un nivel record, după ce ploile abundente i-au afectat propria recoltă, transmite agenția Bloomberg, citată de AGERPRES.

Deși, la începutul anului, cumpărătorii chinezi au cheltuit sume mari pentru a cumpăra grâu din Australia, luna aceasta noi mari cantităţi au fost rezervate de la unii dintre principalii exportatori mondiali, inclusiv SUA, Canada şi Franţa, au declarat mai mulți traderi pentru Bloomberg, sub protecția anonimatului. Iar lista surselor pentru achizițiile de grâu ale Chinei ar putea fi completată.

Acest val de achiziţii vine după ce preţurile internaţionale la grâu au coborât în septembrie la cel mai scăzut nivel din ultimii trei ani. Astfel, deși scăderea cotaţiilor sugerează să există livrări suficiente pentru moment, apetitul în creştere al Chinei ar putea aduce o nouă perspectivă pe piața internațională de cereale, ținând cont de vulnerabilitatea lanţurilor de aprovizionare la război şi la politicile comerciale protecţioniste.

„Importurile de grâu ale Chinei vor fi mari în viitor, cu siguranţă că vor depăşi cotele anuale. Se pare că China a cumpărat toate cantităţile disponibile la export din Australia şi acum trebuie să meargă mai departe”, este de părere Darin Friedrichs, co-fondatorul Sitonia Consulting Co.

Beijingul folosește un sistem de cote pentru a gestiona importurile de produse alimentare precum grâul. În prezent, este permis importul a 9,636 milioane de tone de grâu pe an, la un tarif vamal de 1%, iar 90% din această cotă merge spre firmele guvernamentale. Pentru importurile care depăşesc cota, tariful vamal creşte la 65%, un nivel care în mod obişnuit nu este accesibil cumpărătorilor privaţi.

- Publicitate -

Timp de mai mulţi ani, această cotă nu a fost depăşită, însă situaţia s-a schimbat în 2020, după ce acordul comercial încheiat de Beijing cu administraţia Trump a stimulat achiziţiile din SUA. Astfel, importurile totale de grâu ale Chinei s-au situat anul trecut la un nivel record de 9,96 milioane de tone, pe măsură ce cumpărătorii chinezi l-au folosit ca un înlocuitor pentru alte ingrediente utilizate ca nutreţ pentru animale, iar cetăţenii chinezi au mâncat mai multă pâine. În prezent, China concurează cu Egiptul pentru titlul de cel mai mare importator mondial de grâu.

În primele opt luni ale acestui an, împorturile de grâu ale Chinei au ajuns deja la 9,56 milioane de tone, peste 60% din această cantitate fiind achiziționată din Australia.

Potrivit traderilor consultaţi de Bloomberg, cumpărătorii chinezi urmăresc cu atenţie, în vederea unor noi achiziții, recoltele și condiţiile culturilor din alte ţări, în special ale celor din emisfera sudică, dar nu numai.

Imaginile folosite sunt pur ilustrative. Unele sunt preluate de pe internet si pot sa nu se identifice cu momentul sau subiectul ori sa nu reflecte exact realitatea articolului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole