Numire surpriză la AFIR. Află cine a devenit director general adjunct!

AFIR

afir_siglaSimona Allice Man, fost secretar de stat în Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR), a fost numită în funcția de director general adjunct plăți și administrativ al Agenției pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR), au anunțat, miercuri, reprezentanții agenției.
Noul director general adjunct va coordona activitatea Direcției Efectuare și Contabilizare Plăți Fonduri Europene, a Direcției Economice și Serviciul Recuperare Datorii.
Inginer de profesie, cu specialitatea în industrie alimentară, dar și un master în administrație publică și putere executivă, Simona Man a fost secretar de stat în Ministerul Agriculturii, unde a coordonat și activitatea AFIR. Ea a fost numită pe 6 mai 2015 în funcția de secretar de stat la MADR în urma unei decizii a prim-ministrului de atunci, Victor Ponta, iar în data de 28 aprilie, a fost eliberată din funcție, conform unei Decizii a premierului Dacian Cioloș.
Anterior, Simona Man a ocupat funcția de președinte al Autorității Naționale pentru Turism, cu rang de secretar de stat, din care a fost eliberată printr-o altă decizie a premierului Victor Ponta, din data de 30 aprilie 2015.
‘Banii trebuie să ajungă cât mai simplu și urgent la beneficiari și astfel România va putea realiza o absorbție de peste 100% a fondurilor europene pentru agricultură. Sunt conștientă de importanța pe care acești bani o au în dezvoltarea mediului rural românesc și nu voi precupeți niciun efort pentru a sprijini activitatea AFIR din poziția de director general adjunct. Experiența pe care o am este foarte importantă pentru a înțelege nevoile pe care le au beneficiarii și pentru a lupta să simplific rapid modul de accesare a fondurilor’, a declarat Simona Man, director general adjunct al AFIR.
AFIR a anunțat că primește, începând din 28 aprilie 2016, cereri pentru finanțarea proiectelor de investiții în cadrul primei sesiuni de depunere a proiectelor prin intermediul Programul Național de Dezvoltare Rurală 2014 — 2020 (PNDR 2020), pentru anul 2016. (Sursa: AGERPRES)

Picture of Florentin Iuga
Florentin Iuga

 NOTĂ  Imaginile folosite au caracter ilustrativ. Unele sunt preluate de pe internet si pot sa nu se identifice cu momentul sau subiectul ori sa nu reflecte exact realitatea articolului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

 ATENȚIE!   Orice comentariu trebuie aprobat de un moderator, de aceea pot apărea întârzieri în publicarea lor. Ne rezervăm dreptul de a respinge sau a șterge parțial acele comentarii care nu respectă o conduită civilizată sau sunt contrare normelor legale de comunicare în spațiul public.

Cele mai citite în ultimele zile

PUBLICITATE

  • Banner KWS

  • © AGRO TV 2025 | Toate drepturile rezervate | Este interzisă reproducerea integrală sau parțială, ori distribuirea conținutului, fără menționarea sursei.