AGRARIA, evenimentul agricol emblematic al Transilvaniei, revine după doi ani de amânări cauzate de pandemia de Covid-19.
Cea de-a 26 va avea loc în perioada 5-8 Mai 2022, la Jucu, județul Cluj, în Parcul Industrial TETAROM III, și va reuni fermieri din toată ţara. Păstrând tradiția, NHR Agropartners este și la această ediție partener oficial.
Organizată pe o suprafaţă de 10 hectare, ultima ediție AGRARIA a adus laolaltă 27.600 de vizitatori şi peste 300 de firme expozante din 12 ţări.
Program de vizitare al expoziției este zilnic (de joi până duminică), între orele 10:00 și 18:00.
Accesul la evenimentele AGRARIA 2022 se face pe bază de invitație din partea firmelor partenere, a expozanților sau a organizatorului, cu bilet de intrare achiziționat la casa de bilete din cadrul expoziției (10 lei/persoană/zi) sau, cel mai simplu, pe baza unui tichet de acces gratuit obținut prin înscrierea online. Aceasta se poate face prin câteva clickuri accesând linkul:https://xtag-event.com/agraria2022/sau pe www.agraria-dlg.ro
Odată înscris online, primeşti tichetul de acces direct, sub forma unui cod QR, pe adresa de e-mail pe care ai comunicat-o în formular, și vei avea prioritate la intrarea în expoziţie, pe un culoar semnalizat distinct.
La AGRARIA 2022 poți ajunge cu mașina pe DN1C / E576, la 19 km de Cluj-Napoca spre Jucu, sau poți apela la microbuzele inscripționate puse la dispoziție gratuit de către organizator. Mcrobuzele pleacă spre expoziție din stația IRA (Leroy Merlin) – Aurel Vlaicu 182, în intervalul 9.30-16.30, și circulă cu o frecvență de 30 de minute (ultima plecare la 16.30).
În cadrul AGRARIA 2022 vei putea urmări Zootehnica Show, având în program prezentări de animale de rasă, dezbateri cu accent pe tehnologie şi inovaţie, sisteme de bonitare.
De asemenea vor avea loc o paradă a utilajelor și demonstrații cu mașini agricole. De joi până duminică, vei avea ocazia să participi la secţiunea „Tractor și Tractorist” unde îți vei putea testa abilitățile în manevrarea tractorului.