Pierderile cauzate de seceta cruntă de anul acesta nu i-a ocolit nici pe apicultori, producțiile de miere fiind la jumătate din media anuală, iar dificultățile din piață nu le permit nici măcar să spere la o compensare prin creșterea prețului sau la vreun ajutor din partea statului, a declarat, vineri, preşedintele Asociaţiei Crescătorilor de Albine din România, Ioan Fetea, într-un interviu acordat AGERPRES cu prilejul deschiderii celei de-a 24-a ediţie a Târgului Naţional al Mierii din București.
„Anul acesta este unul ciudat pentru apicultură, cu producţii sub 50% din media anuală, din cauza schimbărilor climatice. În primăvară a fost frig, au fost ploi, salcâmul a fost calamitat în proporţie de 60%, apoi a venit această secetă cruntă, florile s-au ofilit. Floarea-soarelui, din un milion şi ceva de hectare, mai mult de jumătate a fost ofilită şi nu s-a putut valorifica. Au fost şi zone geografice unde s-a putut recolta ceva miere, dar nu la nivelul producţiei normale, în condiţiile în care floarea-soarelui dă 40-45% din producţia medie anuală. În plus, consumul de miere al românilor este redus. Nu mai avem piaţă pentru miere. Noi (Asociaţia Crescătorilor de Albine – n.r.) n-am mai avut niciun contract de export anul acesta”, a afirmat Fetea.
În opinia președintelui Asociaţiei Crescătorilor de Albine din România, lipsa cererilor pentru export se explică, pe de-o parte, prin faptul că Europa a rămas cu stocuri de miere de anul trecut, iar pe de altă parte, prin cantităţile de miere mai ieftină din ţări extracomunitare care au invadat piața.
Fetea spune că nu se aşteaptă nici la creşteri semnificative de preţuri la miere, din cauza scăderii consumului, deşi cheltuielile au crescut cu 30-50%.
„Ar putea fi o scumpire de 10%, maximum 15% la unele sortimente”, a mai spus spus liderul organizației de apicultori.
Despre mierea contrafăcută, președintele Asociaţiei Crescătorilor de Albine din România spune că nu poate preciza la ce procent se ridică aceasta în piață.
„Sunt convins că este, pentru că mă mai uit şi eu la un borcan de miere de hypermarket, în care jumătate este cristalizată şi zice că e de salcâm, jumătate e galbenă sau maronie, ceea ce nu respectă nici măcar indicatorul de culoare la acest sortiment de miere. Însă doar laboratorul poate oferi certificare, oamenii nu pot deosebi cu ochiul liber. Mierea este un produs destul de falsificat la nivel mondial şi metodele sunt sofisticate”, a explicat Ioan Fetea.
Acesta a mai spus că, din păcate, apicultorii români nu vor primi anul acesta nici măcar ajutoare de minimis de la bugetul de stat, deși le-au solicitat.
„Au fost alte sectoare agricole mai calamitate decât noi şi anul acesta nu vom primi ajutoare de minimis. Ceruserăm 40 de milioane de euro. Dacă se dădeau 10% erau 4 milioane de euro. Era bine şi 10%, având în vedere că, din iunie, noi le dăm siropuri şi turte albinelor, deci avem costuri”, a mai spus Ioan Fetea
Cea de-a 24-a ediţie a Târgului Naţional al Mierii are loc în perioada 16 – 18 septembrie pe Platforma Institutului de Cercetare şi Dezvoltare pentru Apicultură.