NU INVESTITI in acest sector! Avertizarea producatorilor din Romania

Pesta Porcină Africană reprezintă o problemă gravă pentru crescătorii și producătorii de carne de porc din România! „Ca să investeşti astăzi în creşterea porcului înseamnă că eşti inconştient. Noi aveam planuri de investiţii şi am oprit tot, deşi am băgat milioane de euro în biosecuritate din banii noştri”, a spus Adrian Balaban, membru al Asociaţiei Producătorilor de Carne de Porc din România, citat de capital.ro.

Acesta consideră că nu se poate discuta de investiții în sectorul suin până când în România nu se va ține sub control problema pestei porcine, având nevoie de o redresare care se va produce abia peste 20 de ani. „Ca să dezvolţi acum ferme noi, în condiţiile în care rişti a doua zi ca ferma ta să fie închisă din cauza pestei porcine africane, trebuie să fii nebun. Până nu se controlează pesta porcină africană nu putem discuta de dezvoltarea creşterii porcului în România”, a spus Adrian Balaban.

Producătorul afirmă că stresul zilnic al crescătorilor de suine este inuman, fiind amplificat atât de virusul PPA, cât și de regulile impuse odată cu criza de coronavirus. „Dacă aş putea să pun cheia mâine pe fermă să o închid, aş face-o cu cea mai mare plăcere”, spune acesta. Adrian Balaban a subliniat și lipsa unui sprijin din partea autorităților, „te duci la autorităţi şi vorbeşti ca şi cu pereţii. Este un dialog al surzilor”.

Lucrurile evoluează mai prost decât în 2018 şi 2019, în condiţiile în care au fost focare la începutul anului şi s-a pierdut un număr mare de scroafe, transmite Sorin Lupaşcu, membru în Consiliul Director al APCPR, citat de capital.ro. „Industria mai duce circa 30% din producţia de porc din România, veţi zice că încă e ieftin porcul în România, şi într-adevăr este, dar aşa se cucereşte orice piaţă, întâi îl distrugi pe ăla şi pe urmă vinzi la cât vrei tu. Probabil o să mâncăm struţi mai ieftin sau vită din Argentina că e mai bună, pentru că porcul românesc va fi o raritate”, a spus specialistul.

Potrivit datelor Asociaţiei Producătorilor de Carne de Porc, peste 40.000 de scroafe au fost distruse în România. Suinele puteau produce 1,5 milioane de purcei pe an, efectiv care încă nu a fost refăcut. La productivitatea actuală ne-ar trebui în jur de 500.000 de scroafe, spun reprezentanţii asociaţiei.

Picture of Florentin Iuga
Florentin Iuga

 NOTĂ  Imaginile folosite au caracter ilustrativ. Unele sunt preluate de pe internet si pot sa nu se identifice cu momentul sau subiectul ori sa nu reflecte exact realitatea articolului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

 ATENȚIE!   Orice comentariu trebuie aprobat de un moderator, de aceea pot apărea întârzieri în publicarea lor. Ne rezervăm dreptul de a respinge sau a șterge parțial acele comentarii care nu respectă o conduită civilizată sau sunt contrare normelor legale de comunicare în spațiul public.

Cele mai citite în ultimele zile

PUBLICITATE

reclama CLAAS

alcedo

naturevo copfort

reclama Agricover

reclama corteva

reclama adama

reclama gratarescu

reclama Agroest Muntenia

reclama lidea

reclama vista bank

reclama sixt

reclama timac agro

reclama natur grup

reclama aisr

reclama Deltateh

reclama corteva

reclama nhr agro partners

reclama fmc

reclama prima sementi

reclama sixt

reclama sumi agro

produse MARCOSER

reclama verdon

reclama carmeuse

reclama syngenta

logo AGROPRESS

© AGRO TV 2026 | Toate drepturile rezervate | Este interzisă reproducerea integrală sau parțială, ori distribuirea conținutului, fără menționarea sursei.