Noutăți din programul Casa Verde Fotovoltaice 2024 – Condițiile minime pentru înscriere

Administrația Fondului pentru Mediu (AFM) lansează, luna aceasta, noua ediție a programului Casa Verde Fotovoltaice! Înscrierea instalatorilor în ediția 2024 va începe la sfârșitul acestei săptămâni, în 6 septembrie, urmând ca înscrierile pentru persoanele fizice care doresc să primească finanțare să înceapă în 27 septembrie.

Casa Verde Fotovoltaice 2024 vine cu o modificare importantă față de programul de anul trecut: obligativitatea instalării bateriilor pentru stocarea energiei. Această obligativitate va fi susținută și de o finanțare mai generoasă, care va ajunge la 30.000 de lei/beneficiar.

”Ce trebuie să știm din acest program este că sunt incluse bateriile de stocare și sunt și obligatorii. Adică nu poți să-ți mai instalezi, prin acest program de subvenționare, panou fotovoltaic fără a adăuga și aceste baterii”, a precizat Dan Tudose, fondatorul unei firme care furnizează și instalează sisteme fotovoltaice, pentru AGRO TV.

Condițiile care trebuie îndeplinite pentru înscrierea în program sunt extrem de simple, rămânând similare cu cele de anul trecut.

”Ca acte, trebuie să avem intabulare, trebuie să nu avem sediu de firmă și trebuie să avem taxele și impozitele plătite și la bugetul de stat, și la bugetul local. Trebuie să avem un contract de furnizare de energie la domiciliu, se finanțează sisteme fotovoltaice cu stocare de energie la adresa de domiciliu; dacă avem mai multe adrese de domiciliu, nu se poate decât la cea la care avem și buletinul. La o singură adresă se poate instala cu această subvenție de 30.000 de lei, cu contribuție proprie de 3.000 de lei.

Avantajul acestui sistem hibrid, cu panouri și baterii, este că după ce apune soarele, după ce nu mai avem producție de energie, putem să consumăm energia în rețeaua proprie și este un lucru foarte bun. Nu mai solicităm rețeaua publică, avem și mai puține fluctuații pe parcursul zilei cu tensiunea”, a explicat Dan Tudose, în emisiunea ”Agricultura, o șansă pentru România”.

- Publicitate -

AFM estimează că prin programul de anul acest vor fi finanțați 67.000 de beneficiari. Astfel, numărul total al gospodăriilor finanțare prin Casa Verde Fotovoltaice va ajunge la circa 200.000.

Imaginile folosite sunt pur ilustrative. Unele sunt preluate de pe internet si pot sa nu se identifice cu momentul sau subiectul ori sa nu reflecte exact realitatea articolului.

2 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole