Fermierii români vor beneficia și din 2023 de sprijinul cuplat pentru venit, o schemă de plată desfășurată prin intermediul Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA). Acest sprijin este menit să ajute anumite sectoare din agricultură să facă față dificultăților cu care se confruntă, prin îmbunătățirea competitivității, a sustenabilității și a calității lor.
Regulamentul (UE) 2021/2115 vine cu o serie de prevederi în acest sens, stabilind că sprijinul cuplat pentru venit ia forma unei plăți anuale per hectar sau per animal.
Sprijinul cuplat pentru venit poate fi acordat doar următoarelor sectoare și producții sau următoarelor tipuri specifice de agricultură aferente, dacă acestea sunt importante din motive socioeconomice sau de mediu:
- cereale
- semințe oleaginoase, cu excepția semințelor de floarea-soarelui pentru consum uman astfel cum sunt prevăzute la articolul 11 alineatul (7)
- culturi proteice, inclusiv leguminoase și amestec de leguminoase și ierburi, cu condiția ca leguminoasele să rămână predominante în amestec
- in
- cânepă
- orez
- fructe cu coajă lemnoasă
- cartofi pentru feculă
- lapte și produse lactate
- semințe
- carne de oaie și de capră
- carne de vită și mânzat
- ulei de măsline și măsline de masă
- viermi de mătase
- nutrețuri uscate
- hamei
- sfeclă de zahăr, trestie de zahăr și rădăcini de cicoare
- fructe și legume
- specii forestiere cu ciclu de producție scurt
Potrivit regulamentului, statele membre pot acorda sprijin cuplat pentru venit sub forma unei plăți per hectar doar pentru suprafețele pe care le-au stabilit ca hectare eligibile.
De asemenea, dacă sprijinul cuplat pentru venit vizează bovine sau oi și capre, statele membre stabilesc drept condiții de eligibilitate pentru sprijin cerințele de a identifica și înregistra animalele în conformitate cu partea IV titlul I capitolul 2 secțiunea 1 din Regulamentul (UE) 2016/429. Totuși, fără a se aduce atingere altor condiții de eligibilitate aplicabile, bovinele sau oile și caprele sunt considerate eligibile pentru sprijin dacă cerințele referitoare la identificare și înregistrare sunt îndeplinite până la o anumită dată a anului de cerere în cauză care urmează a fi stabilită de statele membre.