Începând cu 1 iulie 2022, Nicolaie Apopi este noul președinte al Clubului Fermierilor Români, se arată într-un comunicat al asociației.
Acesta preia funcția pentru o perioadă de șase luni, în cadrul mecanismului președinției rotative instituit de asociația de fermieri.
Din anul 2021, Clubul Fermierilor Români și-a adaptat mecanismele de funcționare și conducere la nivel național, pentru a asigura democratizarea conducerii asociației și pentru mai buna reprezentare a intereselor regiunilor în agenda de lucru a Clubului.
Potrivit reprezentanților organizației, mecanismul președinției rotative urmărește punerea în prim-plan a unor teme de interes major pentru agricultura din România, dar și a unor probleme strategice specifice regiunii din care provine președintele. Clubul Fermierilor Români are reprezentare la nivel național, fiind prezent în teritoriu cu 10 birouri regionale – Banat, Centru, Moldova Centru, Moldova Nord, Moldova Sud, Muntenia Nord, Muntenia Sud, Nord-Vest, Oltenia, Dobrogea.
Președinția rotativă este asigurată de fiecare regiune timp de șase luni. Noul președinte al Clubului, Nicolaie Apopi, reprezintă regiunea Banat, unde conduce două dintre cele mai cunoscute firme cu profil agricol din România.
Pentru următoarele șase luni, noul președinte al Clubului Fermierilor Români și-a propus caobiective prioritare următoarele:
- Contribuție activă în cadrul consultărilor în grupurile de lucru ale MADR, în vederea elaborării PNS 2023-2027 (eco-scheme și măsuri de dezvoltare rurală echilibrate) și a ghidurilor aferente acestor linii de finanțare;
- Contribuții privind argumentarea tehnică și economică a redeschiderii PNRR pentru includerea investițiilor aferente modernizării și dezvoltării infrastructurii de îmbunătățiri funciare;
- Identificarea unor linii de finanțare noi privind activitatea curentă a fermierilor membri;
- Implementarea proiectului CONCORDE – promovarea și asigurarea respectării bunelor practici în comerțul cu cereale;
- Desfășurarea Conferințelor Zonale și Regionale ale asociației pentru asigurarea informării, consultării și identificării problemelor reale ale fermierilor din toate regiunile țării;
- Dezvoltarea rolului Comitetelor Regionale și a Grupurilor de lucru tematice;
- Consultări la Bruxelles și participare la negocierile privind normele de aplicare ale Pactului Ecologic European și ale strategiilor subsecvente pentru agricultură: promovarea intereselor fermierilor români în cadrul întâlnirilor cu COMAGRI Parlamentul European, DG AGRI Comisia Europeană, ELO, Copa-Cogeca, Farm Europe;
- Consolidarea Programului privind armonizarea relațiilor între fermieri și comercianții de tehnică agricolă și service piese schimb (inclusiv alinierea prețurilor la nivelul UE);
- Dezvoltarea programelor de formare ale Clubului;
- Promovarea Pactului între Generații lansat de Club, sub forma proiectului de mentorat al Clubului;
- Lansarea unor servicii noi: Consiliere financiară, Promovarea afacerilor agroalimentare.
Alături de prioritățile Clubului la nivel național, președintele va urmări următoarele obiective specifice:
- Realizarea de ghiduri privind implementarea Planului Național Strategic 2023-2027;
- Crearea unui cadru metodologic privind dezvoltarea la nivel național a obiectivelor de dezvoltare durabilă stabilite prin „Agenda 2030”;
- Finalizare studiu “Modele de ferme performante în România”;
- Asigurarea contribuției Clubului Fermierilor la elaborarea și implementare undei strategii naționale multi-parteneriale de promovare a produselor românești agroalimentare;
- Promovarea ca model de bună practică la nivel european a programului de formare „Tineri lideri pentru agricultură” derulat de Club;
- Menținerea și dezvoltarea colaborării cu liceele agricole la nivel național: realizarea unor parteneriate publice-private care să deservească formarea de operatori de utilaje agricole și creșterea atractivității acestor instituții de învățământ.
Pentru continuitate și pentru desfășurarea în bune condiții a coordonării Clubului, în cadrul asociației funcționează un grup decizional de tip Troică, format din Președintele în exercițiu, fostul Președinte regional și viitorul Președinte regional.
În perioada 1 ianuarie – 30 iunie 2022, Președinția rotativă a Clubului a fost deținută de Laszlo Becsek, membru fondator al Clubului Fermierilor Români și administrator Grupul BIOFARM, Covasna (regiunea Centru).
Principalele realizări ale lui Laszlo Becsek pe perioada mandatului său includ obținerea pentru fermierii cultivatori de cartof a unui ajutor de minimis care vizează susținerea producției de cartof pentru consum și a unui ajutor de stat care să urmărească creșterea suprafețelor pentru sămânță certificată la nivel național, alocarea unui buget diferențiat pentru fermierii cultivatori de cartof în cadrul PNS 2023-2027 (investiții în producția primară – aprox. 50 mil. EURO), precum și susținerea culturii de cartof în cadrul negocierilor purtate cu MADR și mediul asociativ privind forma PNS 2023-2027.
Dan Hurduc a fost primul Președinte desemnat la conducerea rotativă a Clubului (regiunea Moldova Centru), mandatul acestuia desfășurându-se în perioada 1 iulie 2021 – 31 decembrie 2021.
Cine este Nicolaie Apopi
Nicolaie Apopi conduce două dintre cele mai cunoscute firme cu profil agricol din România, Agro Baden Banat SRL și Popagra SRL.
În anul 2000, înființează societatea Agro Baden Banat SRL cu domeniu de activitate în agribusiness și începe comerțul cu utilaje agricole import Germania și multiplicarea orzului pentru bere.
În paralel cu comerțul de utilaje și inputuri pentru agricultură, începe să lucreze o suprafață de teren de 40 ha. În 2004 ajunge la o suprafață cultivată de 400 ha și înființează societatea Popagra SRL pentru a accesa fonduri europene, datorită cărora reușește să performeze în agricultură și să ajungă astăzi la o suprafață de aproximativ 2500 ha. Deține o flotă de utilaje agricole performante de ultimă generație, lucru care asigură confortul de a efectua lucrările la timp și de calitate, astfel încât să obțină randamentul dorit pe unitatea de suprafață.
În această perioadă, Nicolaie Apopi continuă să dezvolte agribusiness-ul local de utilaje agricole, piese de schimb, inputuri și cereale, având amenajate spații de depozitare proprii cu o capacitate de aproximativ 18.000 tone, cu o flotă de 5 camioane pentru transportul cerealelor și al mărfurilor ambalate.
Nicolaie Apopi a absolvit Facultatea de Prelucrarea Produselor Agroalimentare din cadrul Universității de Științe Agricole și Medicină Veterinară a Banatului. Ulterior, a urmat un program de perfecționare în Agricultură în Landul Baden Würtemberg Germania.