
Ministrul Barbu a stabilit „hotarul” pentru noul centru de colectare a legumelor din județul Buzău!

Ministrul agriculturii, Florin Ionuț Barbu, a vizitat vineri terenul pe care oficialii din Direcția Agricolă Buzău împreună cu legumicultorii buzoieni l-au identificat pentru amenajarea primului centru de colectare a legumelor din bazinul legumicol Glodeanu Sărat – Limpeziș-Movila Banului.
Mai exact este vorba despre un teren din comuna Mihăilești, aproape de Drumul European E85, locație cu care, la finalul vizitei, ministrul agriculturii a fost de acord.
Potrivit șefului MADR, noul centru de colectare a legumelor de la Mihăilești va avea 3000 de metri pătrați, cu 1.000 de metri pătrați temperatură controlată. De asemenea, centru va fi dotat cu patru benzi de sortare, pentru roşii, castraveţi, ardei gras şi ardei capia.
În total, în România vor fi construite 15 centre de colectare, iar Buzăul face parte din cele 6 județe alese pentru aceste investiții făcute cu bani de la Ministerul Agriculturii tocmai pentru că este un important bazin legumicol din țară, cu un număr de 975 de beneficiari prin Programul Tomata.
Aceste centre vor fi date sub administrarea unui consiliu de administraţie format din reprezentanţi ai primăriilor şi ai Casei Unirea. Ministrul a precizat și că aceste centre vor fi date în locaţie către cooperative înființate și în care sunt înscrişi fermierii din localităţile respective.
De asemenea, Florin Ionuț Barbu a anunțat că vor fi alocate fonduri importate pentru instalarea tinerilor fermieri, pentru echipamente de încălzirea solariilor și combustibil, astfel încât România să aibă legume proaspete pe tot parcursul anului.
Marilena Dinu
NOTĂ Imaginile folosite au caracter ilustrativ. Unele sunt preluate de pe internet si pot sa nu se identifice cu momentul sau subiectul ori sa nu reflecte exact realitatea articolului.
ATENȚIE! Orice comentariu trebuie aprobat de un moderator, de aceea pot apărea întârzieri în publicarea lor. Ne rezervăm dreptul de a respinge sau a șterge parțial acele comentarii care nu respectă o conduită civilizată sau sunt contrare normelor legale de comunicare în spațiul public.




























