22 aprilie 2021 - 20:31

Noua anvelopa Kleber Topker pentru utilaje de putere mare

Noua gamă de anvelope KLEBER TOPKER IF (Flexiune îmbunătățită) a fost special concepută pentru utilizare pe utilaje de putere mare, de peste 200 CP, și oferă fermierilor un raport optim calitate-preț, ei beneficiind în același timp de toate avantajele tehnologice ale carcasei standard IF1 1 .

Noua gamă va cuprinde în 2021 cinci dimensiuni pentru puntea faţă și șase dimensiuni pentru puntea spate și, datorită carcasei sale standard IF, KLEBER TOPKER IF oferă o capacitate de încărcare cu 20% mai mare decât o anvelopă metrică standard la aceeași presiune sau poate transporta aceeași sarcină la o presiune cu 20% mai mică. Aceasta înseamnă că fermierii își pot folosi utilajele cu o greutate mai mare sau cu unelte mai grele, dacă este necesar, exercitând în același timp o presiune redusă la sol, cu o tracțiune îmbunătățită și un nivel mai ridicat de confort al șoferului. Efectul general al tuturor acestor
elemente este productivitatea îmbunătățită – esențială în industria agricolă exigentă de astăzi!

Guillaume Vidal, Marketing Operațional Beyond Road&Mining Franța, a declarat: „Gama KLEBER a fost întotdeauna sinonimă cu valoare și performanță optime, iar noua gamă TOPKER IF duce această performanță la niveluri chiar mai înalte. Fiind o gamă concepută pentru utilizare generală, indiferent dacă vorbim de ferme agricole mici, operațiuni mixte la scară largă sau despre mari contractori, toți fermierii pot profita de beneficiile tangibile pe care le poate oferi noua anvelopă”.

În plus față de beneficiile suplimentare de transportare a sarcinii, construcția IF permite ca
anvelopele să exercite o presiune mai mică pe sol datorită capacității lor de a opera la presiune mai mică, ceea ce, la rândul său, reduce compactarea solului și, în cele din urmă,
îmbunătățește randamentul recoltei. Funcționarea cu presiune mai mică a anvelopelor IF
înseamnă, de asemenea, că tracțiunea crește cu până la 15% comparativ cu o anvelopă
standard echivalentă, ceea ce îmbunătățește productivitatea.

De exemplu, atunci când transportați o sarcină de 10.000 kg pe puntea spate, KLEBER TOPKER IF permite fermierilor să lucreze la o presiune cu 0,2 bari mai mică decât standardul (non-IF) KLEBER TOPKER, ceea ce reduce compactarea și îmbunătățește tracțiunea. Alternativ, la o presiune de umflare de 1 bar, KLEBER TOPKER IF poate transporta o încărcătură suplimentară de 765 kg – o creștere de 18% – care permite fermierilor să transporte instrumente mai grele fără a afecta negativ compactarea solului.

Banda de rulare a anvelopelor KLEBER TOPKER IF a fost dezvoltată pentru a optimiza și maximiza suprafaţa de contact. Distanța dintre bame este concepută pentru a oferi o tracțiune maximă în toate condițiile, în timp ce bamele se suprapun în centrul benzii de rulare pentru a menține confortul șoferului și pentru a reduce vibrațiile transmise mașinii atunci când este pe șosea. În cele din urmă, modelul dintre bame, cu tradiționalul simbol Kleber, asigură abilități foarte bune de auto-curățare pentru a menține nivelurile de tracțiune în condiții dificile de câmp.

Gama KLEBER TOPKER IF va fi introdusă pe piață între februarie și decembrie 2021 în următoarele dimensiuni:

Frontale
IF 600/65 R28, IF 600/70 R28, IF 600/70 R30, IF 650/65 R34, IF 650/60 R34

De spate IF 650/85 R38, IF 800/70 R38, IF 650/75 R38, IF 710/70 R38, IF 710/70 R42, IF 710/75 R42

Michelin, lider în domeniul anvelopelor, este dedicată îmbunătățirii sustenabile a mobilității bunurilor și persoanelor prin producția, distribuția și comercializarea de anvelope pentru fiecare tip de vehicul.

Aceasta oferă, de asemenea, servicii inovatoare ce sprijină afacerile, servicii de mobilitate digitale și publică ghiduri de călătorie, ghiduri pentru hoteluri și restaurante, hărți și atlase rutiere.

Grupul Michelin și-a început activitatea în România în august 2001. În prezent, Michelin are în România peste 4400 de angajați, 3 fabrici, 2 la Zalău și una la Florești, o rețea comercială şi un centru de servicii partajate. Începând cu anul 2018, Bucureștiul a devenit centru de coordonare a regiunii Europa Centrală (20 țări).

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.