NOU! Subvenție APIA de minim 200 EURO – Vezi cum primești banii

O parte importantă a fermierilor români vor beneficia de o nouă subvenție de minimum 200 euro/hectar. Planul a fost dezvăluit de ministrul agriculturii, Florin Barbu, în direct la AGRO TV, în emisiunea ”Agricultura la Raport”.

Planul șefului MADR este de a-i stimula pe fermierii care fac atât producție vegetală, cât și zootehnie. Astfel, ministrul vrea să le acorde crescătorilor de vaci care își realizează propriile furaje o plată suplimentară, astfel încât să stimuleze această integrare a producției vegetale în zootehnie.

”Aș vrea ca în sectorul zootehnic, atât la vaca de lapte, cât și la vaca de carne, să vin cu un sprijin cuplat, plată directă prin APIA. Atunci când un fermier are și vegetal, și zootehnie, și îmi arată încărcătura 3 vaci/hectar, să îi dau o subvenție suplimentară pentru realizarea de furaj, de siloz. Voi merge cu o plată directă, poate să fie între 200 și 400 de euro în plus față de subvenția pe care o primesc normal, pentru cei care demonstrează că au și vegetal, și zootehnie”, a precizat ministrul Florin Barbu pentru AGRO TV, în emisiunea ”Agricultura la Raport”.

Șeful MADR nu a precizat momentan când ar urma să fie implementată o astfel de subvenție.

Imaginile folosite sunt pur ilustrative. Unele sunt preluate de pe internet si pot sa nu se identifice cu momentul sau subiectul ori sa nu reflecte exact realitatea articolului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole