Nou scandal privind fraude cu fonduri europene! Zeci de presoane, arestate!

fraudă cu proiecte AFIR, fraude cu fonduri europene

Un nou caz legat de fraude cu fonduri europene a fost dat în vileag luni, în Grecia, după ce poliția elenă a arestat luni 20 de persoane pe insula Creta, declarând că a destructurat încă o bandă criminală suspectată de fraudarea Uniunii Europene cu subvenții agricole, relatează Reuters.

Este vorba de cel mai recent caz dintr-un scandal mai amplu legat de fraude cu fonduri europene care zguduie guvernul de la Atena de mai multă vreme.

De această dată, potrivit unui comunicat al poliției elene, este vorba de o grupare infracțională ale cărei venituri ilegale, de la începutul activității în 2019, au depășit 3 milioane de euro. Printre suspecții lideri ai rețelei se numără doi contabili și funcționari publici care au ajutat mai mulți fermieri să depună cereri pentru a primi fonduri agricole din partea UE pe baza unor declarații false de terenuri agricole.

Printre suspecții lideri ai grupării s-au numărat doi contabili și funcționari publici care au ajutat fermierii să depună cereri pentru a primi fonduri agricole din partea UE pe baza unor declarații false de terenuri agricole, au declarat oficiali ai poliției.

Vă reamintim că procurorii Parchetului European (EPPO) au pornit anul trecut în Grecia o amplă anchetă legată de fraude cu fonduri europene, acuzând zeci de crescători de animale că, pe baza unor acte false de proprietate asupra pășunilor, au revendicat milioane de euro în subvenții UE, cu presupusul ajutor al unor angajați ai statului și al unor politicieni conservatori.

Scandalul a făcut valuri politice în Grecia, determinând mai multe anchete parlamentare, până acum neconcludente, precum și demisii ale miniștrilor și solicitări de alegeri anticipate din partea partidelor de opoziție.

La cererea procurorului-șef european, Laura Codruța Kovesi, parlamentul elen a votat în aprilie ridicarea imunității parlamentare a 13 parlamentari din partidul de guvernământ Noua Democrație, astfel încât aceștia să poată fi investigați pentru presupusul lor rol în mai multe cazuri separate de fraude cu fonduri europene.

Premierul elen Kyriakos Mitsotakis a îndemnat procurorii UE să decidă rapid dacă îi pun sub acuzare pe parlamentari, deoarece încearcă să stopeze consecințele politice ale anchetei înainte de următoarele alegeri parlamentare programate pentru primăvara anului 2027.

Picture of Ciprian Voinea
Ciprian Voinea

 NOTĂ  Imaginile folosite au caracter ilustrativ. Unele sunt preluate de pe internet si pot sa nu se identifice cu momentul sau subiectul ori sa nu reflecte exact realitatea articolului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

 ATENȚIE!   Orice comentariu trebuie aprobat de un moderator, de aceea pot apărea întârzieri în publicarea lor. Ne rezervăm dreptul de a respinge sau a șterge parțial acele comentarii care nu respectă o conduită civilizată sau sunt contrare normelor legale de comunicare în spațiul public.

Cele mai citite în ultimele zile

PUBLICITATE

reclama CLAAS

alcedo

naturevo copfort

reclama Agricover

reclama adama

reclama gratarescu

reclama lidea

reclama sixt

reclama timac agro

reclama natur grup

reclama aisr

reclama Deltateh

reclama corteva

reclama nhr agro partners

reclama fmc

reclama prima sementi

reclama sixt

reclama sumi agro

produse MARCOSER

reclama verdon

reclama carmeuse

reclama syngenta

logo AGROPRESS

© AGRO TV 2026 | Toate drepturile rezervate | Este interzisă reproducerea integrală sau parțială, ori distribuirea conținutului, fără menționarea sursei.