Nou program pentru instalarea de panouri fotovoltaice în gospodării

Casa Verde Fotovoltaice

Guvernul anunță lansarea unui nou program prin care românii își vor putea instala panouri fotovoltaice în gospodării. Potrivit premierului Marcel Ciolacu, 1,1 miliarde de euro vor ajunge la cetățenii pentru instalarea de panouri fotovoltaice și eficientizarea energetică a locuințelor.

”1,1 miliarde de euro pentru români pentru panouri fotovoltaice și eficientizarea energetică a locuințelor! Noul plan ”REPowerEu”, în valoare totală de 1.4 miliarde de euro, pe care îl vom trimite la Comisia Europeană până la sfârșitul lunii august va fi axat pe programe dedicate direct românilor!”, a transmis șeful Guvernului.

Mai exact, în jur de 600 de milioane de euro vor fi dedicate achiziției de panouri fotovoltaice și bateriilor pentru stocarea energiei. 

Aproximativ 60 de mii de gospodării vor putea accesa acest program, iar valoarea fiecărui grant va fi de aproximativ 10 mii de euro cumulat.

”În paralel, alții 500 de milioane de euro vor merge pentru amenajarea locuințelor în vederea reducerii consumului de energie și implicit a facturilor cu până la 30%. Iar o pondere semnificativă dintre acești bani va fi alocată țintit către populația vulnerabilă și cei din mediul rural”, a mai subliniat Ciolacu.

Picture of Ionuț Fîntînă
Ionuț Fîntînă

 NOTĂ  Imaginile folosite au caracter ilustrativ. Unele sunt preluate de pe internet si pot sa nu se identifice cu momentul sau subiectul ori sa nu reflecte exact realitatea articolului.

7 comentarii

  1. si iar trebuie sa depunem cereri la anm că inca nu sunt rezolvate cererile de acum 2 ani sa faca ceva mai simplu nu harti peste hartii si asteptam ca prosti sa faca cum este in alte tarisa luam legattura cu firma de panouri vol te aice instalam si firma sa se ocupe de restul c- i interesata nu firme agreate de ei ca- si iau spaga de la ei

    • Bine zici, Jeane. Şi 2 ani nu inseamna cã, gata, esti prosumator. Si sa ne intelegem bine: graturile de 10k nu mai sunt precum casa verde (prosumator). Consumi ce produci. Ce-i extra, se duce pe apa Sambetei, ca acumulatorii nu sunt niste hardughii de o tona. Baterii cam cele de maşina

  2. Oameni buni, de ani de zile astept sa porneasca acest program si nu se intampla nimic. Nu vedeti ca este o batjocura crunta? Chiar nu intelegeti ca veti primi nimic de la stat? poate niste impozite in plus…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

 ATENȚIE!   Orice comentariu trebuie aprobat de un moderator, de aceea pot apărea întârzieri în publicarea lor. Ne rezervăm dreptul de a respinge sau a șterge parțial acele comentarii care nu respectă o conduită civilizată sau sunt contrare normelor legale de comunicare în spațiul public.

Cele mai citite în ultimele zile

PUBLICITATE

reclama CLAAS

alcedo

naturevo copfort

reclama Agricover

reclama adama

reclama gratarescu

reclama lidea

reclama sixt

reclama timac agro

reclama natur grup

reclama aisr

reclama Deltateh

reclama corteva

reclama nhr agro partners

reclama fmc

reclama prima sementi

reclama sixt

reclama sumi agro

produse MARCOSER

reclama verdon

reclama carmeuse

reclama syngenta

logo AGROPRESS

© AGRO TV 2026 | Toate drepturile rezervate | Este interzisă reproducerea integrală sau parțială, ori distribuirea conținutului, fără menționarea sursei.