Noile subvenții APIA pentru tinerii fermieri – condiții impuse și sume

Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) a avut o serie de consultări, pe tot parcursul lunii noiembrie, cu asociațiile de fermieri din toate sectoarele de activitate, pentru a pune la punct detaliile legate de noul Plan Național Strategic. Unul dintre subiectele discutate a fost reprezentat de subvențiile APIA din perioada 2023-2027.

Reprezentanții MADR au hotărât să meargă mai departe cu plățile directe APIA pentru tinerii fermieri, pe lângă fondurile europene din Pilonul II, derulate prin intermediul AFIR.

Potrivit unui document publicat de MADR pe site-ul oficial, bugetul pentru cei cinci ani de PNS pentru subvențiile destinate tinerilor fermieri este de 100 milioane de euro, adică 20 de milioane de euro pe an.

Măsura este menită să asigure menținerea producției agricole concomitent cu îmbunătățirea performanțelor economice și creșterea veniturilor pentru fermele mici/medii/ferme de familie, precum și să crească gradul de reziliență a exploatațiilor agricole la impactul negativ al factoriilor climatici și asigurarea securității alimentare.

Beneficiarii eligibili pentru această subvenție APIA sunt tinerii fermieri activi care lucrează între 1 și 100 de hectare.

Condițiile de eligibilitate specifice legate de beneficiari și aria de aplicabilitate:

- Publicitate -
  • Fermierul care beneficiază de plata BISS
  • Fermieri care gestionează ferme cuprinse între 1 100 ha, acestea fiind limitele de dimensiune impuse
  • Tânărul fermier care îndeplinește condițiile prevăzute în secțiunea specifică din PNS, respectiv:
    • Limita superioară de vârstă: 40 ani;
    • Este instalat pentru prima data ca șef al exploatației;
    • Deține formarea sau competențele adecvate necesare.
  • Se poate acorda pentru maximum 5 ani de la prima solicitare, prin depunerea cererii unice de plată.

Cuantumul estimat pentru plata destinată tinerilor fermieri pentru Campania 2023 este de 38,36 euro/hectar.

Imaginile folosite sunt pur ilustrative. Unele sunt preluate de pe internet si pot sa nu se identifice cu momentul sau subiectul ori sa nu reflecte exact realitatea articolului.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole