Noi mișcări pe piața grâului – Încotro se îndreaptă prețurile

Evoluția conflictului dintre Rusia și Ucraina joacă, în continuare, un rol important în ceea ce privește cotațiile mărfurilor agricole. Valoarea grâului a crescut, astăzi, pe bursele din Asia, după ce ieri o navă militară rusă a atacat o navă-cargo în Marea Neagră, informează publicația Bloomberg, citată de Agerpres.

Potrivit Ministerului rus al Apărării, nava Vasili Bîkov a tras tiruri de avertizare cu arme automate asupra navei „Sukru Okan” după ce căpitanul nu a răspuns la solicitarea de a se opri pentru inspecţie.

Acest incident a dus la o creștere de 1,2% a cotațiilor futures la grâu, urmată de o moderare la 0,3%. Astfel prețul grâului a ajuns la valoarea de 6,56 dolari/bushel.

De partea cealaltă a planetei, în America, bursele au reacționat diferit la incidentul din Marea Neagră. Grâul din Chicago a scăzut luni, atenția îndreptându-se mai degrabă către volumele uriașe de grâu exportate de Rusia. Astfel, prețul grâului a scăzut cu 0,8%, până la 6,21 dolari/bushel.

Imaginile folosite sunt pur ilustrative. Unele sunt preluate de pe internet si pot sa nu se identifice cu momentul sau subiectul ori sa nu reflecte exact realitatea articolului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole