Noi masuri de sprijin exceptionale pentru sectorul vinicol, adoptate de Comisia Europeana!

vinuri

Comisia Europeană a adoptat marți, 7 iulie 2020, un pachet suplimentar de măsuri excepționale pentru sprijinirea sectorului vinicol. Acestea prevăd sprijinul celor care activează în sectorul vinului care au suferit consecințe grave în urma crizei COVID-19, se arată în comunicatul oficial al instituției europene.

Din cauza închiderii restaurantelor și barurilor din UE și scăderea consistentă a cererii, sectorul vinului este unul dintre sectoarele agroalimentare care au avut cel mai mult de suferit. Printre aceste noi măsuri se numără:

  • autorizația temporară ca operatorii să-și organizeze propriile măsuri de piață,
  • majorarea contribuției Uniunii Europene la programele naționale de sprijinire a sectorului vinicol
  • introducerea unor plăți în avans pentru distilarea și depozitarea de criză

„Sectorul vinicol se numără printre sectoarele care au avut cel mai mult de suferit din cauza crizei provocate de pandemia de COVID-19 și din cauza măsurilor de izolare conexe luate în UE. Primul pachet de măsuri specifice pieței adoptat de Comisie a oferit deja un sprijin semnificativ acestui sector. Totuși, incertitudinile legate de amploarea crizei la nivelul UE și la nivel mondial, precum și monitorizarea atentă a pieței ne-au determinat să propunem un nou pachet de măsuri pentru sectorul vinicol. Am convingerea că aceste măsuri vor da rapid roade concrete pentru sectorul vinicol al UE, conferindu-i curând stabilitate.”, a declarat Comisarul pentru agricultură și dezvoltare rurală, Janusz Wojciechowski.

Măsurile excepționale includ:

  • Derogare temporară de la normele Uniunii Europene în materie de concurență: Articolul 222 din Regulamentul privind organizarea comună a piețelor (OCP) permite Comisiei să adopte derogări temporare de la anumite norme ale UE în materie de concurență în situații de dezechilibre grave ale piețelor. Comisia a adoptat acum o astfel de derogare pentru sectorul vinicol, permițându-le operatorilor să se auto-organizeze și să pună în aplicare măsuri de piață fiecare la nivelul său pentru a-și stabiliza sectoarele, cu respectarea funcționării pieței interne, pentru o perioadă maximă de 6 luni. De exemplu, operatorii vor putea să planifice acțiuni de promovare comune, să organizeze depozitarea de către operatori privați și să-și planifice în comun producția.
  • Majorarea contribuției Uniunii Europene: contribuția Uniunii Europene la toate măsurile din cadrul programelor naționale de sprijin va fi majorată cu 10 %, ajungând la 70 %. O măsură excepțională precedentă a majorat deja această contribuție de la 50 % la 60 %. Majorările vor oferi sprijin financiar beneficiarilor.
  • Plăți în avans pentru distilarea și depozitarea de criză: Comisia va permite statelor membre să le ofere plăți în avans operatorilor pentru operațiunile de distilare și depozitare de criză aflate în desfășurare. Aceste avansuri pot acoperi costurile în proporție de până la 100 % și vor permite statelor membre să își utilizeze în întregime fondurile alocate programelor naționale de sprijin pentru acest an.

În plus față de aceste măsuri de sprijinire a sectorului vinicol, și sectorul fructelor și legumelor va beneficia de o majorare (de la 50 % la 70 %) a contribuției UE la programele gestionate de organizațiile de producători. Astfel, organizațiile de producători vor beneficia de o flexibilitate sporită în ceea ce privește punerea în aplicare a propriilor programe.

Aceste măsuri completează pachetul adoptat recent care a fost benefic pentru sectorul vinicol datorită flexibilității oferite în cadrul programelor de sprijinire a pieței. Pachetul respectiv includea, de exemplu, o flexibilitate sporită a mecanismelor de controlare a potențialului de producție, așa-numitul instrument al recoltării în verde, și posibilitatea de a include măsuri temporare noi, cum ar fi oferirea posibilității de a distila vinul în situație de criză sau un ajutor pentru depozitarea de criză a vinului.

În plus, Comisia a lansat recent două cereri de propuneri de programe de promovare care vizează sprijinirea sectoarelor care au avut cel mai mult de suferit din cauza crizei, inclusiv a sectorului vinicol. Cele două cereri de propuneri vor fi deschise până la 27 august 2020.

Picture of Florentin Iuga
Florentin Iuga

 NOTĂ  Imaginile folosite au caracter ilustrativ. Unele sunt preluate de pe internet si pot sa nu se identifice cu momentul sau subiectul ori sa nu reflecte exact realitatea articolului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

 ATENȚIE!  orice comentariu trebuie aprobat de un moderator, de aceea pot apărea întârzieri în publicarea lor. Ne rezervăm dreptul de a respinge sau a șterge parțial acele comentarii care nu respectă o conduită civilizată sau sunt contrare normelor legale de comunicare în spațiul public.

  CELE MAI COMENTATE ARTICOLE  

PUBLICITATE

  • © AGRO TV 2025 | Toate drepturile rezervate | Este interzisă reproducerea integrală sau parțială, ori distribuirea conținutului, fără menționarea sursei.