Noi majorări la preţul apei, de la 1 ianuarie

Hand holding a pitcher of water being poured from the kitchen faucet.
Preţul apei se va majora din nou, începând de la 1 ianuarie 2023. Creşterea este de 12%, la numai trei luni de la ultima majorare, din luna septembrie. Acestea sunt veștile mai puțin bune care îi întâmpină pe brașoveni la începutul anului viitor.

Preţul apei potabile – 6,77 lei/mc. Tariful pentru canalizare – epurare, 4,65 lei/mc

Potrivit unui comunicat remis, vineri, de Compania Apa Braşov, citat de Agerpres, preţul apei potabile produse, transportate şi distribuite în întreaga arie de operare va fi, din 1 ianuarie 2023, de 6,77 lei/mc, cu TVA, iar tariful pentru canalizare – epurare va fi de 4,65 lei/mc, cu TVA. În ceea ce priveste Compania Apa Braşov, aceasta operează în municipiul Braşov şi în mai multe localităţi din jumătatea estică a judeţului. 

Majorări de preţ au fost operate în ultima perioadă de mai mulţi operatori de apă din ţară, cum ar fi Iaşi, Gorj sau Buzău. Majorările sunt o consecinţă a inflaţiei şi creşterii preţurilor la combustibili şi gaze. În cazul Brasovului, majorările sunt cauzate şi de necesitatea acoperirii cheltuielilor cu cofinanţarea dintr-un proiect european de modernizare şi extindere a reţelelor.

„Preţurile reflectă, pe de-o parte acoperirea cheltuielilor de exploatare, influenţate de inflaţie şi, pe de altă parte, obligativitatea includerii în tarif a părţii de cofinanţare aparţinând operatorului. Concret, pe lângă inflaţia generală, au apărut creşteri mult peste acest indicator, atât la energia necesară pompării apei, cât şi la alte elemente de cost cum ar fi combustibilul şi gazele, care au generat costuri suplimentare inevitabile. Majorări de preţ, cauzate de factorii amintiţi anterior, au fost operate în ultima perioadă de mai mulţi operatori de apă din ţară, între care amintim Iaşi, Gorj sau Buzău. (…) În privinţa cofinanţării Proiectului regional de dezvoltare a infrastructurii de apă şi apă uzată în judeţul Braşov, contribuţia operatorului reprezintă 6% din valoarea totală a lucrărilor care vor fi realizate. Cu alte cuvinte, la fiecare 100 euro investiţi, contribuţia din tarif trebuie să fie de 6 euro, restul venind din fondurile Uniunii Europene, ale bugetului de stat al României, ale bugetelor Municipiului Braşov şi ale Judeţului Braşov, care a preluat sarcina de la localităţile cuprinse în programul de investiţii”, se arată în comunicatul Companiei Apa Braşov.

Totodată, conducerea companiei dă asigurări că „noile tarife se situează în media naţională şi sunt printre cele mai mici, în comparaţie cu cele din judeţele care au aprobate Proiecte Operaţionale de Infrastructură Mare (POIM)”.

 

 

Picture of Rona David
Rona David

 NOTĂ  Imaginile folosite au caracter ilustrativ. Unele sunt preluate de pe internet si pot sa nu se identifice cu momentul sau subiectul ori sa nu reflecte exact realitatea articolului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

 ATENȚIE!   Orice comentariu trebuie aprobat de un moderator, de aceea pot apărea întârzieri în publicarea lor. Ne rezervăm dreptul de a respinge sau a șterge parțial acele comentarii care nu respectă o conduită civilizată sau sunt contrare normelor legale de comunicare în spațiul public.

Cele mai citite în ultimele zile

PUBLICITATE

  • Banner KWS

  • © AGRO TV 2025 | Toate drepturile rezervate | Este interzisă reproducerea integrală sau parțială, ori distribuirea conținutului, fără menționarea sursei.