
Noi avertizări meteo de vreme rea! 32 de județe sub furtuni!


Administrația Națională de Meteorologie a emis duminică două noi avertizări de vreme rea pentru zilele de 31 iulie și 1 august. Vor fi afectate 32 de județe (vezi Harta).
Astfel, potrivit unei avertizări Cod galben, în intervalul 31 iulie, ora 10:00 – 01 august, ora 10:00, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică temporar accentuată în nordul, nord-vestul, centrul, estul și sud-estul teritoriului. Vor fi averse, descărcări electrice, intensificări ale vântului și izolat vijelii și grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, local, cantitățile de apă vor depăși 25-35 l/mp. Pe parcursul nopții aria manifestărilor de instabilitate atmosferică va fi în restrângere.
Meteorologii au emis, de asemenea, o avertizare Cod portocaliu de instabilitate atmosferică accentuată și ploi abundente, valabilă în intervalul 31 iulie, ora 10:00 – 01 august, ora 03:00, local în estul Moldovei, sud-estul Transilvaniei, nordul Munteniei și al Dobrogei, precum și în zona Carpaților de Curbură, unde vor fi averse puternice ce vor acumula local 40-60 l/mp. Acestea vor fi asociate și cu descărcări electrice, intensificări ale vântului și izolat grindină.
Ciprian Voinea
NOTĂ Imaginile folosite au caracter ilustrativ. Unele sunt preluate de pe internet si pot sa nu se identifice cu momentul sau subiectul ori sa nu reflecte exact realitatea articolului.
ATENȚIE! Orice comentariu trebuie aprobat de un moderator, de aceea pot apărea întârzieri în publicarea lor. Ne rezervăm dreptul de a respinge sau a șterge parțial acele comentarii care nu respectă o conduită civilizată sau sunt contrare normelor legale de comunicare în spațiul public.



























