NOI AVERTIZARI DE COD PORTOCALIU PENTRU ZILELE DE MARTI SI MIERCURI

meteo

Administraţia Naţională de Meteorologie a actualizat, marţi, avertizările emise pentru această săptămână şi a precizat că va fi în continuare extrem de frig în întreaga ţară. În Moldova, estul Transilvaniei, Oltenia, Muntenia şi Dobrogea se menţine codul portocaliu de frig, până în 1 martie, ora 10.00. Totodată, meteorologii anunţă că marţi, până la ora 14.00, este cod portocaliu de vreme rea în Constanţa, Tulcea, Ialomiţa, Călăraşi, iar miercuri, între orele 6.00 şi 20.00, fenomenele extreme se vor manifesta cu intensitate deosebită în judeţele Giurgiu, Călăraşi, Ialomiţa, Buzău, Brăila, Constanţa şi Tulcea, care vor fi sub cod portocaliu.

Potrivit meteorologilor, se menţine avertizarea cod galben de frig în toată ţara, până joi, la ora 10.00.

”Valul de frig va fi în intensificare, astfel că se vor înregistra temperaturi cu peste 10…15 grade mai coborâte decât valorile normale pentru această perioadă din an. Temperaturile maxime vor fi negative în toate regiunile şi va fi ger dimineaţa şi noaptea, la început cu precădere în jumătatea de nord, apoi şi în restul teritoriului, iar intensificările temporare ale vântului vor amplifica senzaţia de rece”, anunţă meteorologii.

Aceştia precizează, de asemenea, că se menţine, tot până joi la ora 10.00, codul portocaliu de temperaturi foarte scăzute, atât noaptea, cât şi ziua în Moldova, estul Transilvaniei, Oltenia, Muntenia şi Dobrogea.

În plus, meteorologii au emis o avertizare cod galben de ninsori moderate cantitativ, intensificări ale vântului şi viscol pentru sudul Banatului, în Oltenia, Muntenia, Dobrogea şi jumătatea de sud a Moldovei, unde ”va mai ninge şi se va depune strat nou de zăpadă, iar vântul va sufla în general moderat, temporar cu intensificări de 40…50 km/h, izolat mai mari în judeţele Brăila şi Buzău, viscolind şi spulberând zăpada”.

Avertizarea este valabilă în cursul zilei de marţi, până la ora 18.00.

Tot marţi, dar până la ora 14.00, este în vigoare o avertizarea cod portocaliu pentru judeţele Constanţa,Tulcea, Ialomiţa, Călăraşi.

”În intervalul menţionat, în judeţele Constanţa, Tulcea, Ialomiţa şi Călăraşi vântul va avea intensificări susţinute, cu rafale de 55…70 km/h, iar ninsoarea va fi viscolită, zăpada depusă spulberată şi troienită şi vizibilitatea se va menţine scăzută”, anunţă meteorologii.

Aceştia precizează, într-o altă avertizare, că de marţi seară, de la ora 23.00, până miercuri la aceeaşi oră, va fi cod galbe de ninsori însemnate cantitativ, strat de zăpadă consistent, intensificări ale vântului şi viscol în Muntenia, Dobrogea, precum şi în jumătatea sudică a Olteniei şi a Moldovei.

”Ninsorile vor fi local însemnate cantitativ şi se va depune strat consistent de zăpadă. Vântul se va intensifica treptat pe parcursul nopţii de marţi spre miercuri (27/28 februarie) şi va avea viteze de 45…55 km/h, iar miercuri (28 februarie) în sud-est rafalele vor depăşi temporar 60 km/h, viscolind ninsoarea, spulberând şi troienind zăpada şi diminuând vizibilitatea”, anunţă meterologii.

Miercuri, între orele 6.00 şi 20.00, judeţele Giurgiu, Călăraşi, Ialomiţa, Buzău, Brăila, Constanţa şi Tulcea vor fi sub cod portocaliu de intensificări susţinute ale vântului, ninsoare puternic viscolită, zăpadă spulberată şi vizibilitate scăzută.

”În intervalul menţionat, în judeţele Giurgiu, Călăraşi, Ialomiţa, Buzău, Brăila, Constanţa şi Tulcea, vor fi intensificări susţinute ale vântului, cu rafale în general de 55…65 km/h şi local în jur de 70 km/h, iar ninsoarea va fi puternic viscolită, zăpada  spulberată şi troienită şi vizibilitatea va scădea sub 50 m”, se mai arată în avertizarea meteorologilor.

Picture of Florentin Iuga
Florentin Iuga

 NOTĂ  Imaginile folosite au caracter ilustrativ. Unele sunt preluate de pe internet si pot sa nu se identifice cu momentul sau subiectul ori sa nu reflecte exact realitatea articolului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

 ATENȚIE!   Orice comentariu trebuie aprobat de un moderator, de aceea pot apărea întârzieri în publicarea lor. Ne rezervăm dreptul de a respinge sau a șterge parțial acele comentarii care nu respectă o conduită civilizată sau sunt contrare normelor legale de comunicare în spațiul public.

Cele mai citite în ultimele zile

PUBLICITATE

reclama CLAAS

alcedo

naturevo copfort

reclama Agricover

reclama adama

reclama gratarescu

reclama lidea

reclama sixt

reclama timac agro

reclama natur grup

reclama aisr

reclama Deltateh

reclama corteva

reclama nhr agro partners

reclama fmc

reclama prima sementi

reclama sixt

reclama sumi agro

produse MARCOSER

reclama verdon

reclama carmeuse

reclama syngenta

logo AGROPRESS

© AGRO TV 2026 | Toate drepturile rezervate | Este interzisă reproducerea integrală sau parțială, ori distribuirea conținutului, fără menționarea sursei.