Ni se cere ordine. Noi cerem lămuriri

0 69
Catalin Lenta

Tocmai aflu că a demisionat ministrul sănătății, Victor Costache. În plină pandemie de coronavirus. După cum înțeleg, un foarte bun chirurg cardiovascular, dar cam absent în ultima vreme din peisaj. Sigur, în stare de urgență, conducerea e la Grupul de Comunicare Strategică, adică ies în față Marcel Vela, ministru de interne, și Raed Arafat, șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, plus președintele și premierul. Dar parcă, în sinea mea, așteptam mai multe și de la ministrul sănătății, nu doar schimbarea unor șefi de direcții județene. Pentru că sunt îngrijorat de sănătatea mea, a celor apropiați, de fapt a noastră, a tuturor. Iar Victor Costache a fost foarte discret, deși România înregistrează un procent îngrijorător de cadre medicale infectate cu Covid 19, deși au ”căzut” spital după spital.

Sigur, nici o țară nu a fost pregătită pentru ce se întâmplă atât de rapid acum la nivel mondial. Și evident nici noi, dar parcă, odată cu răspândirea pe scară largă a infectării, vedem că noi părem și mai departe de normal decât mulți alții. Poate pentru că ne lipsește organizarea și viziunea? Poate pentru că, uneori, ne credem de neatins? Cum explicăm altfel situația în care ne-am regăsit după ce virusul a început să alerge prin lume? Cum ne-am pregătit, din moment ce în primele zile ale epidemiei în plan local, medicii noștri foloseau echipamente de protecție rămase de acum câțiva ani, de când bântuia alt virus, Ebola? Și poate că acum se vede că globalizarea nu a fost o idee atât de bună, asta însemnând că, de exemplu, Uniunea Europeană își poate asigura din producția proprie numai 10% din necesarul de materiale sanitare. Să depinzi aproape total de alții, când tu ai putea produce să saturi o lume întreagă, nu pare un lucru bun.

Mă rog, să ne întoarcem la ale noastre, în România. Stăm prin case, cei mai mulți dintre noi, respectăm autoizolarea și distanțarea socială, dar pretindem de la toate autoritățile aceeași seriozitate și responsabilitate. Ceea ce și primim de cele mai multe ori, nu ai ce reproșa celor ce au dreptul să decidă în numele nostru acum. Dar, domnule fost ministru al sănătății, care au fost argumentele când ați anunțat că toți bucureștenii vor fi testați gratuit pentru a vedea dacă nu sunt infectați cu Covid 19? Eu stau în București și nu mă deranjează, ba chiar mă bucur; dar restul românilor, din care jumătate sunt la țară, nu sunt și ei oameni? Și când putea fi făcută această testare, din moment de România face acum cam 1.000 de teste pe zi? Cel mult 2.000, dacă ne străduim. Păi trebuiau cam trei ani, cel puțin, și până atunci se plictisea virusul de noi și pleca din România. Nu de astfel de idei nerealiste avem nevoie acum.

Ne e greu, și poate că nu va fi mai ușor în perioada următoare, mai ales că specialiștii spun că urmează o perioadă de răspândirea largă a virusului. Și avem nevoie de măsuri dure și de respectarea lor cu sfințenie. Ceea ce primim și facem. Așa că nu de declarații politicianiste avem nevoie, nu de declarații siropoase de dragoste și grijă, ci de măsuri efective. De protejarea medicilor, în primul rând, pentru că dacă ei se îmbolnăvesc, cade prima și principala noastră linie de apărare. Pentru că rămânem singuri în fața bolii.

Citește și

Parerea voastra este intotdeauna importanta.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Utilizăm cookie-uri pentru a vă asigura cea mai bună experiență pe site-ul nostru. Dacă veți continua să utilizați acest site, trebuie să vă exprimați acordul asupra acestui lucru. Accept Citeste mai mult