Nenorocire la o fermă din Cluj: Peste 600 de porci au ars de vii!

Pesta porcină

Peste 600 de porci au fost mistuiți de flăcări într-un incendiu izbucnit miercuri dimineață la o fermă din satul Lita, comuna Săvădisla, județul Cluj.

„Pompierii din cadrul Detașamentelor Turda și 2 Cluj-Napoca au desfășurat, la primele ore ale dimineții, o amplă intervenție pentru a stinge un incendiu care s-a manifestat la o fermă de porci din localitatea Lita. Apelul de urgență a venit la ora 03.46, astfel că imediat s-au deplasat la fața locului echipajele de la Garda de Intervenție Băișoara”, au transmis reprezentanți Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Cluj.

Potrivit acestora, incendiul se manifesta generalizat la un singur imobil, de aproximativ 1.000 mp, astfel că forțele de intervenție au fost suplimentate cu o autospecială de la Turda și una Florești.

„Flăcările au fost favorizate de materialele combustibile din interior, precum ar fi panourile din plastic care separau boxele unde se aflau porcii. Totodată, acoperișul a fost construit din panouri de tip sandwich”, au mai transmis reprezentanții ISU Cluj.

Pe parcursul intervenției, un bărbat de aproximativ 30 de ani a suferit un atac de panică, fiind evaluat de către paramedicii SMURD. Ulterior, acesta nu a necesitat transportul la spital.

Din nefericire, 612 porci nu au putut fi salvați.

Conform pompierilor, cel mai probabil, incendiul a izbucnit din cauza unui scurtcircuit, flăcările extizându-se rapid din cauza materialelor inflamabile folosite în interiorul incintei.

Picture of Ciprian Voinea
Ciprian Voinea

 NOTĂ  Imaginile folosite au caracter ilustrativ. Unele sunt preluate de pe internet si pot sa nu se identifice cu momentul sau subiectul ori sa nu reflecte exact realitatea articolului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

 ATENȚIE!  orice comentariu trebuie aprobat de un moderator, de aceea pot apărea întârzieri în publicarea lor. Ne rezervăm dreptul de a respinge sau a șterge parțial acele comentarii care nu respectă o conduită civilizată sau sunt contrare normelor legale de comunicare în spațiul public.

  CELE MAI COMENTATE ARTICOLE  

PUBLICITATE

© AGRO TV 2025 | Toate drepturile rezervate | Este interzisă reproducerea integrală sau parțială, ori distribuirea conținutului, fără menționarea sursei.

Hide picture