
Ne-am liniștit! Nu se mai scumpesc alimente, spune Petre Daea

Ministrul agriculturii și dezvoltării rurale, Petre Daea, susține că prețurile alimentelor vor scădea, ușor-ușor, în perioada următoare. Șeful MADR își bazează afirmația pe două aspecte obiective ale pieței.
”Pe de o parte, la o ofertă constantă pe care am avut-o şi din acest punct de vedere trebuie felicitaţi de fermierii români care într-un an agricol greu, foarte dificil, un an cu mari probleme din punct de vedere al climei, au putut să obţină prin munca lor rezultate de producţie care i-au conferit României posibilitatea să aibă cantitatea de cereale necesare. Practic să aprovizioneze ţara cu principalele produse agroalimentare.
Pe de altă parte, iată că şi legumicultorii, prin programele speciale care au fost instituite şi păstrate de-a lungul vremii, cu subvenţii de la bugetul statului au putut oferi pe piaţă legume tot timpul. (…) M-am uitat în pieţe, indiferent unde am fost în ţară şi am constatat că există oferte constante care asigură nevoia de hrană a românilor şi preţurile sunt preţuri de respect faţă de munca celor care întorc brazda ţării şi lucrează în spaţiile acestea zootehnice, îngrijind animale şi hrănindu-le pentru a obţine producţiile zilnice şi atât de necesare pentru populaţie”, a declarat Petre Daea, la Prima News.
Puteți urmări declarațiile complete ale ministrului Petre Daea în materialul video de mai jos:

Ionuț Fîntînă
NOTĂ Imaginile folosite au caracter ilustrativ. Unele sunt preluate de pe internet si pot sa nu se identifice cu momentul sau subiectul ori sa nu reflecte exact realitatea articolului.
ATENȚIE! Orice comentariu trebuie aprobat de un moderator, de aceea pot apărea întârzieri în publicarea lor. Ne rezervăm dreptul de a respinge sau a șterge parțial acele comentarii care nu respectă o conduită civilizată sau sunt contrare normelor legale de comunicare în spațiul public.

































