15 iunie 2021 - 07:16

COVID-19, motivul finanțării unei companii agribusiness de zeci de milioane de lei

Cel mai mare jucător din domeniul producției agricole integrate din Moldova a beneficiat de un credit în valoare de 18 milioane de lei, acordat cu garanție de stat emisă în cadrul schemei de ajutor de stat COVID-19, dedicată companiilor mari.

Mai exact, EximBank a structurat un pachet financiar care asigură necesarul de capital de lucru pentru compania băcăuană Interagroaliment, parte a Grup Şerban Holding.

„EximBank îşi canalizează toate eforturile spre identificarea celor mai potrivite soluţii financiare pentru companiile româneşti aflate în căutarea de facilităţi care să le ajute să depăşească blocajele impuse de pandemie.

La fel ca şi clienţii noştri, am învăţat să ne adaptăm rapid şi ne aşteptăm ca, având şi exemplul unor acorduri precum cel încheiat cu Grup Serban Holding, şi alţi întreprinzători să se îndrepte către noi pentru a beneficia de cele mai bune pachete de finanţare care să le asigure resurse pentru activitatea curentă sau pentru dezvoltare”, a precizat Traian Halalai, preşedintele executiv al EximBank, într-un comunicat de presă.

Interagroaliment este liderul grupului de firme Grup Şerban Holding, cu activitate integrată în agricultură, comerţ cu cereale, plante oleaginoase şi leguminoase, creşterea păsărilor, panificaţie, patiserie – cofetărie, alimentaţie publică (lanţ propriu de magazine – Băcăniile Şerban), distribuţie şi transport.

Activitatea companiei a fost afectată de criza COVID-19 prin diminuarea cererii pentru anumite produse, în special destinate HoReCa, blocaje pe lanţul de aprovizionare, precum şi sincope în onorarea obligaţiilor de către parteneri.

Totodată, sistarea temporară a depunerii cererilor şi restanţele înregistrate în acordarea de subvenţii, dar şi prelungirea termenelor de plată din partea clienţilor au generat efecte negative asupra predictibilității cashflow-ului companiei.

„Pandemia ne-a forţat să trecem printr-o perioadă plină de provocări, determinându-ne să căutăm în mod constant soluţii într-un mediu extrem de impredictibil, însă este îmbucurător faptul că, în ciuda tuturor dificultăţilor, toţi colegii şi partenerii noştri, s-au mobilizat să ieşim cu bine din această încercare. În acest context, este de apreciat sistemul de garanţii oferit de EximBank în numele şi contul statului care nouă ne-a facilitat accesul rapid la finanţările necesare pentru capital de lucru şi pentru investiţii, în parteneriat cu mai multe bănci comerciale.

Este o resursă extraordinară pe care companiile româneşti ar trebui să o exploateze la maximum, mai ales că variabilele încă persistă în economie, programul oferindu-ne stabilitatea pentru a ne focusa pe deciziile strategice. În ceea ce ne priveşte, acum că ne-am asigurat componenta de capital de lucru, ne putem concentra pe implementarea planului de investiţii bugetat pentru acest an, de 7,5 milioane de euro, care vizează proiecte în irigaţii, capacităţi avicole şi spaţii de depozitare”, a spus Ovidiu Bucătaru, director financiar, Grup Şerban Holding.

Compania a fost înfiinţată în 1994 având ca principală activitate producere pâinii şi a produselor de panificaţie. Ulterior, activitatea s-a extins şi diversificat, compania desfăşurând activităţi de comerţ cu cereale şi agricultură. Comerţul cu cereale şi legume reprezintă activitatea principală, firma deţinând o capacitate totală de depozitare de peste 130.000 de tone în cele şapte baze din judeţele Bacău, Iaşi şi Vaslui.

În ceea ce priveşte activitatea agricolă, Interagroaliment exploatează o suprafaţă de peste 13.000 de hectare. În anul 2020 Interagroaliment a făcut trecerea la cultura de legume şi a cultivat 240 de hectare de cartofi de consum şi chips. Cartofii de consum sunt livraţi către PepsiCo Romania/deţinătorul mărcii de chips-uri Lay’s şi către lanţurile de retail sau micilor engros-işti.

Compania a dezvoltat un sistem de irigaţii pentru 600 de hectare şi intenţionează să extindă capacităţile de irigare, în paralel concentrându-se pe dezvoltarea legumicolă în rotaţie: cartofi, cereale şi alte legume inclusiv sfeclă de zahăr. Societatea, care avea la finalele anului 2019 aproape 100 de angajaţi şi afaceri de circa 220 milioane de lei, este parte a Grup Şerban Holding, grup de firme dezvoltat de antreprenorul Nicolae Şerban, care a înregistrat o cifră de afaceri de circa 74 milioane de euro în 2020.

EximBank este o instituţie specializată ce se implică activ în susţinerea şi promovarea mediului de afaceri românesc. Instrumentele sale financiare sunt dedicate exclusiv segmentului corporate şi pot fi accesate în condiţii avantajoase de orice tip de societate comercială, fie că este IMM sau companie mare, derulează tranzacţii internaţionale, ori se adresează pieţei interne.

Companiile au la dispoziţie şi un portofoliu competitiv de produse de trezorerie, cash management, trade finance şi factoring, ce întregesc oferta de finanţare şi garantare. Totodată, pentru că acţionează ca agent al statului pe piaţa de garanţii şi asigurări, EximBank este unul dintre instrumentele prin care fondurile publice, puse la dispoziţie de statul român, susţin dezvoltarea durabilă a economiei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.