MOTIUNE impotriva lui Adrian Oros! Ministrul Agriculturii CONTRAATACA!

Adrian Oros

Ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Adrian Oros, va fi chemat în Parlamentul României pentru a da socoteală referitor la situația din sectorul agricol. Nemulțumirile publice la adresa ministrului Agriculturii s-au întețit în ultimele zile, iar la briefing-ul de presă susținut ieri de acesta nu a elucidat problemele la care fermierii sperau să primească răspunsuri. În acest context, Opoziția a anunțat că va depune o moțiune simplă împotriva lui Adrian Oros.

”Am hotărât, împreună cu colegii mei, că vom depune două moțiuni simple la Camera Deputaților și la Senat în ceea ce îi privește pe domnul ministru Cîțu și pe domnul ministru Oros. Ținând cont de faptul că domnul ministru Cîțu a mai trecut prin această procedură, printr-o moțiune de cenzură la Senat, pentru domnia sa, de data aceasta o să-i depunem la Camera Deputaților, astfel încât să fie evident faptul că toate forțele politice, în afară de PNL, nu mai doresc să aibă de-a face cu un asemenea ministru”, a declarat liderul interimar al PSD, Marcel Ciolacu.

Ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Adrian Oros, afirmă că moţiunea simplă depusă împotriva sa de PSD reprezintă o dovadă a faptului că a început să deranjeze grupurile de interese care au condus ministerul în ultimii ani.

„Moţiunea simplă depusă de PSD împotriva mea este dovada clară că am început să deranjez grupurile de interese care au controlat Ministerul Agriculturii în ultimii ani. Staţi liniştiţi! Nu mă puteţi intimida! Voi avea grijă ca fermierii să afle şi de ultimul leu furat şi de ce astăzi când vorbim nu îşi pot iriga pământurile!”, a scris Oros marţi, pe pagina sa de Facebook.

Picture of Florentin Iuga
Florentin Iuga

 NOTĂ  Imaginile folosite au caracter ilustrativ. Unele sunt preluate de pe internet si pot sa nu se identifice cu momentul sau subiectul ori sa nu reflecte exact realitatea articolului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

 ATENȚIE!   Orice comentariu trebuie aprobat de un moderator, de aceea pot apărea întârzieri în publicarea lor. Ne rezervăm dreptul de a respinge sau a șterge parțial acele comentarii care nu respectă o conduită civilizată sau sunt contrare normelor legale de comunicare în spațiul public.

Cele mai citite în ultimele zile

PUBLICITATE

Banner KWS

© AGRO TV 2025 | Toate drepturile rezervate | Este interzisă reproducerea integrală sau parțială, ori distribuirea conținutului, fără menționarea sursei.