23 aprilie 2021 - 13:36

„Monstrul” acvatic, redat habitatului său din Dunăre. Braconaj piscicol în două județe vecine

După ce a fost pescuit ilegal din Dunăre, un sturion din specia morun a fost redat mediului natural. Și asta mulțumită polițiștilor de frontieră care au depistat, în localitatea Grindu, doi bărbați care transportau cu o căruță „monstrul” de 140 de kilograme și peste 2,5 metri, ce fusese capturat în condiții ilegale.

„În data de 4 martie, în jurul orei 13, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Isaccea, judeţ Tulcea, acţionând în baza unei informaţii, au oprit pentru control, pe raza localităţii Grindu, un atelaj hipo în care se aflau două persoane de sex masculin, în vârstă de 41, respectiv 61 ani, domiciliaţi pe raza judeţului Tulcea.

În urma controlului, poliţiştii de frontieră au descoperit, în atelaj, un sturion din specia morun, în stare vie, având greutatea de 140 kilograme şi o lungime de peste 2,50 metri. Cei doi bărbaţi au declarat că au pescuit peştele din Dunăre şi intenţionau să-l comercializeze”, se precizează într-un comunicat de presă transmis de Garda de Coastă”, se menționează în comunicat.

Potrivit sursei citate, peştele a fost redat mediului natural în prezenţa reprezentanţilor Agenţiei Naţionale pentru Pescuit şi Acvacultură, a poliţiştilor de frontieră şi a unuia dintre suspecţi.

În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de deţinerea, transportul sau comercializarea sturionilor capturaţi pe teritoriul României din habitatele piscicole naturale, precum şi a produselor şi subproduselor obţinute din aceştia, fără respectarea prevederilor legale în vigoare.

În aceeași zi, ministrul Mediului, Barna Tanczos, a semnat ordinul privind interzicerea pescuitului sturionilor din apele teritoriale româneşti pe o perioadă nedeterminată.

Aflat la o conferință de presă din județul Tulcea, oficialul guvernamental a mai spus că analizele făcute de specialiştii instituţiei pe care o conduce arată că speciile de sturion sunt în continuare în pericol din cauza braconajului.

„Am semnat un ordin de ministru acum câteva săptămâni prin care am decis prelungirea pe o perioadă nedeterminată a protecţiei acestor specii. În activitatea mea anterioară de la Ministerul Agriculturii, am răspuns de piscicultură şi cunosc problemele braconajului. Sunt un susţinător al interdicţiei totale a pescuitului acestor specii. Sunt specii în continuare în pericol şi trebuie protejate”, a afirmat ministrul de resort.

Tanczos a mai spus că, pentru protejarea speciilor de sturion, este nevoie de măsuri dure pe termen lung.

Jumătate de tonă de peşte, în plasele a cinci braconieri prinşi de jandarmi

Și-n Brăila, braconierii dau după „monștri”. Uneori, însă, ei dau nas în nas cu oamenii legii. O astfel de situație s-a întâmplat și la începutul săptămânii. Concret, jandarmii brăileni au confiscat jumătate de tonă de peşte din plasele a cinci bărbaţi prinşi în timp ce pescuiau ilegal în Dunăre.

Potrivit unei informări a IJJ Brăila, efective din cadrul Inspectoratului de Jandarmi judeţean au depistat, în apropiere de localitatea Stanca, kilometrul fluvial 220, cinci bărbaţi cu vârstele cuprinse între 35 şi 58 ani.

Braconierii depistați pescuiau cu ajutorul a trei plase de tip prostovol, cu care prinseseră 507 kilograme de peşte, și anume respectiv 341 kg din specia crap şi 166 kg din specia caras.

Cei cinci braconieri sunt cercetaţi penal, jandarmii întocmind în cauză procese verbale de sesizare privind săvârşirea infracţiunilor de „producerea, importul, deţinerea, comercializarea sau folosirea la pescuit de către persoanele neautorizate a năvoadelor, voloacelor, prostovoalelor, vârşelor, vintirelor, precum şi a altor tipuri de unelte de pescuit comercial” şi „deţinerea, transportul sau comercializarea fără documente legale a peştelui şi a altor vieţuitoare acvatice obţinute din pescuit ori produselor din peşte”, fapte prevăzute şi pedepsite de articolul 64 lit. I şi H din OUG 23/2008.

braconajTransport ilegal de pește depistat de polițiștii de frontieră brăileni

Poliţiştii de frontieră brăileni au întocmit dosar penal pentru braconaj piscicol unui bărbat care transporta aproximativ 44 kilograme de peşte, fără a deţine documente legale.

În data de 04 martie a.c., în jurul orei 17:20, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Brăila – ITPF Iași, aflaţi într-o misiune specifică, au oprit în trafic pentru control un autoturism înmatriculat în România, condus de un brăilean în vârstă de 46 de ani.

La controlul efectuat asupra autoturismului a fost descoperită cantitatea de 44 de kilograme de peşte, diferite specii, pentru care bărbatul nu deţinea documente de provenienţă. Acesta a declarat că a achiziţionat peștele de la un pescar a cărui identitate nu o cunoaşte.

„Întreaga cantitate de peşte a fost ridicată în vederea predării către o unitate de profil, iar poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de deţinerea, transportul sau comercializarea fără documente legale a peştelui și altor viețuitoare acvatice obținute din pescuit şi a produselor din peşte obţinute din pescuit”, au precizat oamenii legii într-o informare transmisă la redacție.

Importanța sectorului pescăresc în economia națională

Dintre bogăţiile naturale ale României, pescăriile şi peştele au ocupat şi ocupă încă un loc important între domeniile de interes naţional. Cu toate că la nivelul anului 2004 contribuţia sectorului pescăresc la formarea PIB a fost de 0,0067%, aceasta a crescut ajungând în 2008 la 0,0086%.

Importanţa acestui sector în economia naţională este dată mai ales de rolul pe care îl are prin potenţialul de resurse alimentare şi de materia primă pentru valorificare, prin rolul activ în crearea şi menţinerea serviciilor de mediu, în special prin generarea şi menţinerea zonelor umede şi a biodiversităţii ihtiologice şi avifaunistice şi prin stimularea vitalităţii la nivelul comunităţilor şi economiilor locale.

Structura pe specii a producţiei piscicole din România, până în 2005, a fost dominată de ciprinide, atât de origine indigenă cât şi de origine asiatică, reprezentând 85% din total, restul de 15% fiind reprezentat de păstrăv, şalău, ştiucă, biban, somn, sturioni,etc.

În 2011 exista următoarea structură pe specii: – ciprinide asiatice – 32,00%; – crap românesc – 31,80%; – caras – 12,56%; – păstrăv – 20,45,%; – şalău, ştiucă, biban, somn , sturioni, etc. – 3,19%.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.